Moş Crăciun a vorbit ruseşte, ieri seară, pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a dat startul petrecerilor organizate în cinstea turiştilor care sărbătoresc Crăciunului pe rit vechi. Ruşii, moldovenii şi ucrainienii au chefuit toată noaptea, iar bunătăţile de pe mese au fost udate din plin cu votcă, vin şi coniac.

Restaurantele hotelurilor din staţiunea Sinaia s-au umplut până la refuz la petrecerea hotelierilor organizată pentru oaspeţii care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. 

Cu o bună dispoziţie de zile mari şi cu zâmbetul pe buze mai tot timpul, turiştii s-au distrat toată seara şi au încins ringul de dans. În afară de preparatele tradiţionale româneşti şi de băutura din belşug, oaspeţii au mai avut parte şi de surprize ... fierbinţi. Dansatoarele din buric au oferit un adevărat spectacol, mai ales spre bucuria domnilor care au lăsat bacşişuri generoase.

"Mi-au plăcut foarte mult dansatoarele, servirea şi muzica. Totul a fost superb şi le mulţumim gazdelor că ne-au tratat aşa de bine. Mă dor picioarele de cât am dansat, însă mă simt extraordinar de bine. Şi Moş Crăciun a fost darnic cu noi pentru că eu şi cu soţia mea ne-am dorit foarte mult un băieţel şi această dorinţă ni s-a îndeplinit", ne-a povestit unul dintre turiştii moldoveni.

Ruşii, moldovenii şi ucrainienii s-au oprit din dans abia la miezul nopţii, când un spectaculos foc de artificii a brăzdat cerul staţiunii Sinaia. Petrecerile de Crăciun au ţinut până în zorii zilei, când epuizaţi turiştii s-au retras în camerele lor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite