Mircea Rednic rămâne la Petrolul. Clubul infirmă negocierile cu Dorinel Munteanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic. Foto fcpetrolul.ro
Mircea Rednic. Foto fcpetrolul.ro

Clubul ploieștean a făcut unele precizări după apariția în presa de sport a unor informații potrivit cărora Florian Walter l-a contactat pe Dorinel Munteanu pentru preluarea băncii tehnice a Petrolului.

FC Petrolul Ploieşti a dat publicității următorul comunicat de presă:

Egal de luptă. CFR Cluj - Petrolul, 2-2

„Angajamentul domnului Mircea Rednic nu este condiţionat de rezultatul partidei cu CFR Cluj. Drept urmare, este de la sine înteles faptul că nu au existat discuţii cu un alt tehnician privind preluarea funcţiei de antrenor principal, în cazul unui eşec înregistrat în această partidă.
Conducerea FC Petrolul este alături de stafful tehnic şi crede în continuare că obiectivele stabilite pot fi îndeplinite, apreciind, aşadar, că apariţia unor astfel de informaţii total eronate nu reprezintă decât o încercare de destabilizare a atmosferei din cadrul clubului nostru".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite