Meserii care îţi îngheaţă respiraţia FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti, vânzători de covrigi şi din chioşcurile de ziare, dar şi pieţari îşi fac meseriile, zilele acestea, la temperaturi insuportabile. Chiar dacă li se pare greu, au găsit metode inedite să facă faţă gerului.

Când nici nu se crăpase de ziuă, marţi, la ora 6.15, Tiberiu Fischer, vânzător la un chioşc de presă din Ploieşti, era la datorie şi primea ediţiile de dimineaţă ale ziarelor. Termometrul indica temperaturi de numai -19 grade Celsius în oraş. După ce s-a încălzit câteva ore cu două reşouri, la prânz, abia putea număra 8 grade cu plus în interiorul chioşcului de numai câţiva metri pătraţi.

"Sunt obişnuit cu frigul, aceasta este meseria şi trebuie să mă conformez. Este adevărat că mi se lipeau nările atunci când am ieşit din casă, dar nici nu m-am îmbrăcat foarte gros pentru că nu mă pot mişca în voie, în chioşc. Mai stau de vorbă cu ceilalţi vânzători din chioşcurile alăturate, mai facem o glumă şi uităm de frig. Seara, acasă, îmi încarc bateriile pentru o nouă dimineaţă", sunt metodele lui Tiberiu Fischer de a face faţă gerului.

În slujba covrigilor

La un alt chioşc, Daniela Dumitrescu, o ploieşteancă de 44 de ani, înfofolită bine, vinde covrigi, pâine şi produse de patiserie ploieştenilor. Trebuie să fie foarte de dimineaţă la serviciu, pentru că atunci se cumpără cel mai bine produsele. De luni, a încercat tot felul de metode pentru a se încălzi. "Am patru straturi de haine pe mine, fes în cap, un reşou în chioşc şi o vestă de extremă urgenţă. Aştept să treacă cât mai repede gerul, mai sunt doar câteva zile", spune femeia zgribulită, care abia se poate mişca în chioşcul îngust care îi limitează mişcările şi îi sporeşte, astfel, senzaţia de frig. Şi-a început munca la temperaturi de - 17 grade Celsius, iar la prânz număra doar - 7 grade în termometru.

Amenzi de până la 2.500 de lei

Prahovenii care lucrează în construcţii, firme de pază, comerţ ambulant, spălătorii sau vulcanizări au intrat, de luni, şi în atenţia angajaţilor de la Serviciul de Securitate şi Sănătate al Inspectoratului de Muncă Prahova. "Prevederile privind protecţia angajaţilor sunt obligatorii de la temperaturi de sub -20 de grade, pe care le calculăm raportat la vremea din timpul nopţii. Am avut echipe în teren şi vom continua să verificăm modul în care se respectă prevederile legale şi în perioada următoare, când va fi ridicat codul portocaliu de ger, prognozat până pe 3 februarie", ne-a explicat Darius Muşat, inspector şef adjunct de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Prahova.

Concret, angajaţii trebuie să aibă asigurat 1 litru de ceai cald, de persoană, pe fiecare schimb, să poarte echipament de protecţie adecvat şi să facă repaus în timpul programului de lucru, când trebuie să intre în spaţii încălzite, pentru redobândirea confortului termic. În situaţii când gerul se prelungeşte, angajaţii pot cere o negociere a programului de lucru, în sensul că pot scurta ziua de muncă, cu recuperare ulterioară.

"Am cerut câtorva angajatori să se conformeze acestor prevederi legale şi să ia măsurile de protecţie a salariaţilor, urmând ca la verificările ulterioare să dispunem amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei, dacă nu le respectă", ne-a mai spus Darius Muşat.

image

Click pe imagini pentru o fotogalerie cu ploieştenii care lucrează în frig

Ferice de patronul-salariat

Într-o situaţie fericită din acest punct de vedere este Ionuţ Coarfu. De loc din Urlaţi, bărbatul de 32 de ani vine la Ploieşti, la piaţă, cu cartofi, ceapă, morcovi şi verdeţuri. Este şi patron şi salariat, aşa că ştie el cel mai bine cum să se protejeze de frig.

De o săptămână, de când a dat frigul, e cam stingher în piaţă pentru că producătorii nu au mai venit cu zarzavaturi la Ploieşti, iar fructele şi legumele de import nu rezistă la temperaturile de pe platou nici învelite cu pături, aşa că firmele care aduceau marfă de pe la angrourile din Capitală au preferat să sisteze vânzările o vreme. Practic, nu mai are concurenţă, aşa că drumul la piaţă merită tot frigul din lume. "Sunt cam singur, dar nu mă vait, încă nu au îngheţat toţi clienţii, unii mai şi mănâncă", spune mucalit Ionuţ Coarfă. "Plec la 7 dimineaţa din Urlaţi, la 9 deja încep vânzarea în Ploieşti, iar la 17.00, maximum, mă duc spre casă", ne spune bărbatul programul din zilele cu ger.

Administratorii din piaţă le dau oamenilor ceai cald, iar bărbatul s-a pregătit, suplimentar, cu 7 pulovere, fes şi o geacă. "O să vin în fiecare zi, nu pot să mă sperii de atâta lucru. Din aşa ceva ne câştigăm existenţa în familie", are un motiv solid Ionuţ Coarfă.

Şi bugetarii stau în frig

Nici bugetarii nu sunt scutitiţi de neplăcerile frigului, iar poliţiştii rutieri şi cei locali se numără printre cei mai expuşi temperaturilor.

La Ploieşti, de exemplu, patrulele Poliţiei Locale merg prin cartierele oraşului pentru a asigura liniştea şi ordinea publică, iar zilele acestea, suplimentar, pentru a depista eventuale persoane fără adăpost care pot fi expuse hipotermiilor. Mihaela Călin, o poliţistă de 42 de ani, a început serviciul marţi, la ora 7 dimineaţa şi, chiar dacă a ieşit din tură la 14.30, a mers câteva ore printr-un ger crunt. I-a făcut faţă cu metode personale. "Când am început munca erau doar - 17 grade. Am patru straturi de haine pe mine, suficiente pentru a avea confort termic, dar şi pentru a mă mişca în voie. În plus, pentru că mergem aproape în permanenţă şi facem mişcare, nu resimţim gerul la intensitatea maximă", spune Mihaela Călin.

Patrule mobile cu ceai cald

În ajutorul lor vin şi colegii de la echipajele mobile ale Poliţiei Locale, care sunt dotate, de câteva zile cu termosuri cu ceai cald şi pahare de unică folosinţă. Măsura a fost gândită pentru ploieştenii care suferă de frig în oraş, în perioada codului de ger, şi care pot solicita, oricând, un pahar de ceai cald. În mod evident, şi cei din patrulele pedestre ale Poliţiei Locale se numără printre beneficiari. "Un ceai cald în timpul când ne facem turele prin oraş este binevenit, iar colegii noştri ne-au ajutat de fiecare dată", mai spune Mihaela Călin.

Într-o singură zi, echipajele Poliţiei Locale Ploieşti au oferit 438 de pahare cu ceai si 109 porţii de supă. De asemenea, au fost conduse la Centrul de noapte şi la Colegiul Tehnic "Lazăr Edeleanu"  74 de persoane fără adăpost.

Locaţii pentru ceai cald

Ploieştenii care suferă de frig pot lua un pahar de ceai cald din mai multe locuri din oraş, care au fost suplimentate zilele acestea: Centrul Fiscal 1 şi Centrul Fiscal 3, din Bulevardul Independenţei, nr. 16, la Centru Fiscal  din Şoseaua Vestului, nr.19, la casieria din str. Basarabi, nr. 5, de la sediul Serviciului de Gospodărire Urbană Ploieşti, din str. Văleni, nr. 32, precum şi din incinta Halelor Centrale, pe platoul Pieţei Centrale, la Piaţa Nord, la Piaţa Aurora Vest, la Piaţa Mihai Bravu şi la Piaţa Sud.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite