Ploieşti: Garda de Mediu a dat, în medie, o amendă la trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea totală a sancţiunilor din primele şase luni este de circa 1,2 milioane de lei.

Nu mai puţin de 62 de sancţiuni au fost aplicate de comisarii Gărzii de Mediu (GM) Prahova în primele şase luni ale acestui an, valoarea totală a acestora fiind de 1.196.000 de lei. Cea mai mare amendă, de 100.000 de lei, a fost primită de societatea comercială Coplax din localitatea Gorgota, care desfăşoară activităţi de creştere a animalelor.

„Dejecţiile de la creşterea vacilor nu erau depozitate pe platformă betonată, ci curtea era plină. Au o lagună impermeabilizată din care, cu furtunul, au deversat fluidele pe terenul agricol şi tot ce era plantă în zonă a fost distrus. Apele rezultate din procesul tehnologic de muls nu erau dirijate spre lagună şi aveau şi două grămezi cu deşeuri animale solide pe un teren privat. Unde mai pui că au deversat lichide rezultate din activitatea lor peste terenul cu lucernă al unui localnic”, a declarat comisarul şef al GM Prahova, Ştefan Popescu.

Găzarii sunt pe lista neagră
Societăţile din domeniul petrolului nu lipsesc de pe lista celor sancţionate. Lukoil a fost amendată cu 5.000 de lei pentru poluarea aerului, iar Petrom cu 50.000 de lei pentru o deversare de ţiţei într-un canal colector al apelor pluviale şi pe o stradă din zona Runcu – Ţintea – Băicoi. A fost vorba despre o poluare accidentală, provocată de o fisurare la o conductă de transport. În cazul rafinăriilor, până şi ploile au provocat neplăceri şi au atras amenzi.

Rompetrol şi Lukoil au fost sancţionate împreună, cu câte 50.000 de lei, deoarece conductele în care se scurg apele pluviale din interiorul societăţilor se unesc într-o singură canalizare. În cazul unei ploi torenţiale, aceasta nu face faţă şi surplusul nu este dirijat spre staţia de epurare de la marginea Ploieştiului, ci refulează în oraş. S-a întâmplat pe strada Gârlei. „Dacă nu era canalul colector al apelor pluviale, intra în curţi apa cu amestec de reziduuri petroliere”, a declarat comisarul şef Ştefan Popescu.

Sesizări nefondate
Comisarii GM Prahova s-au confruntat, în primele şase luni ale acestui an, cu un val de sesizări din partea cetăţenilor – aproximativ 170, comparativ cu 195 înregistrate în tot anul 2008. „Din păcate, de multe ori comisarii sunt puşi degeaba pe drum. Circa 30% dintre reclamaţii sunt nefondate. Sunt primite din toate colţurile judeţului şi la faţa locului constaţi că oamenii au râcă pe primar sau pe câte un vecin”, a explicat Ştefan Popescu.

Din cele 17 posturi de comisari prevăzute în schema de personal a GM Prahova, doar 15 sunt ocupate. Pe de altă parte, în această perioadă, intrarea în concedii de odihnă şi concedii medicale a unora dintre aceşti funcţionari publici a făcut ca doar şase comisari să fie pe baricade.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite