Ploieşti: Marius Glonţ a transformat pasiunea pentru artă în meserie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Marius Glonţ a transformat pasiunea pentru artă în meserie
Ploieşti: Marius Glonţ a transformat pasiunea pentru artă în meserie

A absolvit Liceul Agricol, însă a preferat să îşi dezvolte latura artistică. A urmat cursuri de chitară, a devenit el însuşi profesor şi acum vrea să urmeze cursurile Facultăţii de Arte Plastice pentru a-şi dezvolta talentul la desen.

După ce a absolvit Liceul Agricol, a lucrat în domeniul panificaţiei. În toamna lui 2000, chiar de ziua lui, s-a înscris la cursurile de chitară de la Palatul Culturii.

„Am făcut o pasiune pentru chitară deşi nu ştiam nimic despre acest instrument. La început mi-am cumpărat o chitară şi am luat nişte aşa-zise lecţii de  la un prieten. După aceea m-am hotărât să mă mut la Ploieşti şi să mă înscriu la cursurile de la Palatul Culturii”, ne-a spus Marius Glonţ.

S-a angajat la o patiserie-brutărie, iar între timp învăţa să cânte la chitară. „O zi lucram la brutărie, iar cealaltă zi mă duceam la cursuri. Studiam şi câte zece ore pe zi, însă nu mi se părea obositor pentru că îmi plăcea ceea ce făceam”, mai zice tânărul.

Îi învaţă pe copii să cânte la chitară
După cinci ani de studii, Marius a devenit profesor de chitară clasică şi acum îi învaţă pe copiii care vor să urmeze cursurile Liceului de Artă tainele acestui instrument.

Tânărul profesor nu are numai copii la cursuri, ci şi persoane mai în vârstă care au o pasiune pentru muzică. „Am avut la curs chiar şi o doamnă de 56 de ani care era ataşată de chitară”. Marius a avut mai multe recitaluri pe care le-a ţinut atât în ţară cât şi în străinătate. „La primul recital am avut foarte mari emoţii, îmi tremura şi mâna pe chitară, dar până la urmă a fost bine, nu am intrat în panică”.

Primul tablou, Sfântul Nicolae
O altă pasiune care tinde să devină meserie pentru Marius este pictura. „Am început să pictez încă de mic, pe când mă aflam în clasele primare, iar prima mea icoană pictată a fost Sfântul Nicolae”, îşi aminteşte tânărul. Acesta spune că a avut norocul să cunoască mari artişti care l-au ajutat foarte mult în carieră, amintindu-i pe Florin Şuţu şi Nicolae Vasile. În 2007, a început să dedice mai mult timp picturii şi să facă cursuri de desen.

A avut şi o expoziţie la Casa Memorială „Nichita Stănescu”, în urma căreia majoritatea exponatelor au fost vândute. Marius a pictat sute de lucrări, dar spune că nu a stat niciodată să le înnumere.

Tânărul primeşte şi comenzi pentru realizarea unor lucrări de la diferite persoane, dar indiferent de tabloul care i se cere încearcă să nu facă facă compromisuri şi să nu se abată de la propriile principii de creaţie.

Cel mai mult îi place să picteze naturi moarte cu flori, iar dintre culori preferă roşul şi albastrul, dar şi contrastul dintre alb şi negru. Anul viitor, Marius intenţionează să dea admitere la Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti pentru care se pregăteşte încă de acum.

Ce alte pasiuni mai ai?
O perioadă de timp m-am ocupat şi de arta fotografică. Luam aparatul cu mine oriunde mă duceam şi prindeam instantanee interesante. Foarte multe fotografii i le-am realizat soţiei.

Ce înseamnă arta pentru tine?
Pentru mine arta este un mod de izbăvire. Am impresia că rugăciunea şi timpul pe care i-l aloc lui Dumnezeu nu sunt suficiente şi prin pictură simt că mă izbăvesc de unele păcate”.

CE-I PLACE
„Îmi place să pictez, să cânt la chitară şi să citesc. Îmi place să mă plimb când am timp liber şi să fiu ordonat”.

CE NU-I PLACE
„Nu-mi plac kitchurile şi snobismul. Nu-mi place să fac lucrurile pe grabă, şi îmi place să fiu punctual, ba chiar ajung şi mai devreme”.

PROFIL
Născut: 20.09.1978, Râmnicu Sărat
Studii: Liceul Agricol Valea Călugărească, cursuri de chitară clasică
Profesie: profesor de chitară
Familie: căsătorit

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite