Ploieşti: Mariana Feher le vinde ziare ploieştenilor, de 16 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Mariana Feher le vinde ziare ploieştenilor, de 16 ani
Ploieşti: Mariana Feher le vinde ziare ploieştenilor, de 16 ani

Este comerciantul cu cea mai mare vechime din oraş, în lanţul chioşcurilor de presă. Îşi face meseria cu plăcere, ştiind că un zâmbet de întâmpinare de la prima persoană cu care vine dimineaţa în contact, poate face clientului ziua mai frumoasă.

Stă ascunsă în saptele geamurilor şi rafturilor ticsite cu reviste, ţigări şi alte mărunţişuri, ale unui chioş de presă din piaţa Mihai Viteazul. Îţi vorbeşte cu o voce caldă, îţi dă ziarul preferat şi se desparte de tine cu o faţă zâmbitoare. Foarte puţini clienţi ştiu că Mariana Feher este cea mai veche în meseria ei.

„Din anul 1974 am lucrat ca operator centrală termică la CET şi Dalkia Ploieşti apoi, din 2003, după ce am fost disponibilizată, am lucrat numai la chioşc de presă. Băieţii mei s-au angajat la o societate comercială care face şi difuzare de presă şi m-am angajat şi eu, la început cu contract de patru ore. Lucram şi în altă parte normal, iar aici doar ca să-i ajut pe copii. Aşa a fost la început”, povesteşte Mariana Feher.

Visele copilăriei
Mărturiseşte că nu s-a gândit niciodată că va avea o astfel de meserie, deşi, când era mică, era fascinată de comerciantul din cartier. „Pe undeva, în copilăria mea, nu ştiu de ce, aveam câteva vise, o dorinţă ca atunci când voi fi mare să vând ţigări. Asta poate pentru că peste drum de casa părintească era un chioşc, un magazinaş, în care mai intram cu tata. Îmi plăcea cum doamna de acolo vindea ţigări”, îşi aminteşte Mariana.

A adunat vechime în domeniu şi spune că meseria este şi stresantă, dar şi plăcută, dacă îţi place să lucrezi cu oamenii, şi în timp ajungi să legi relaţii de amiciţie cu foarte multe persoane. „Vin în contact cu tot felul de oameni, unii mai supărăcioşi, iar alţii care sunt tot timpul cu zâmbetul pe buze. M-am împrietenit cu mulţi, sunt oameni deosebiţi în zona asta. Unii sunt ingineri, doctori...”, explică Mariana Feher, printre ai cărei clienţi se numără parlamentari şi persoane cu funcţii de conducere în administraţia publică locală.

Importanţa zâmbetului
Un aspect negativ este programul lung, respectiv de 12 ore pe zi, şi comportamentul unor persoane care o jignesc, uneori. „Dar trebuie să taci. Clientul nostru, stăpânul nostru”, spune Mariana, zâmbind. De altfel, zâmbetul nu-i dispare de pe chip. Pare a fi secretul cu care şi-a cucerit clienţii.

„Pentru mulţi sunt prima persoană cu care vin în contact dimineaţa. Dacă eu le zâmbesc şi ei îmi zâmbesc ne merge bine. Cum începi ziua, aşa îţi merge. Apoi, ştiu cine ce vrea. Eu am şi geamurile mai mari şi îi văd cum vin. Le pregătesc ceea ce ştiu că vor să cumpere şi ei rămân uimiţi că nu uit ce vrea fiecare”, explică Mariana Feher.


Profil
NĂSCUT
4 aprilie 1956, Ploieşti

STUDII
Opt clase

EXPERIENŢĂ
De 16 ani lucrează la chioşc de presă

FAMILIE
Divorţată, are patru copii

Întrebări şi răspunsuri
Ce părere aveţi despre presa online?
Am o părere bună despre presa online. Copiii mei citesc aşa ceva. Eu nu fac asta, eu citesc ziarele, e primul lucru pe care îl fac dimineaţa, când vin la lucru. Încep cu cele locale şi termin cu cele naţionale. Dar e bine să existe şi presă online, de ce nu? E un lucru pozitiv.

Ce le transmiteţi clienţilor?
Le spun tuturor clineţilor să fie oameni informaţi, în continuare, să citească cât mai mult şi din presa locală şi din presa centrală, şi le mai spun că răsfoitul unui ziar poate fi o plăcere la care nu poţi să renunţi, care nu se compară cu altceva, un tabiet.


Ce-i place
Cititul a fost pasiunea mea şi încă este. Îmi plac florile, animalele... Am o pisică, de 14 ani, pe care o cheamă Cocuţa. Mai îmi plac iarna şi primăvara, în mod special, şi peştele la grătar.

Ce nu-i place
Nu-mi plac oamenii care te vorbesc pe la spate, care nu sunt sinceri, şi mai ales nu-mi plac absolut deloc cei care bat animalele, care le lovesc cu piciorul sau cu pietre.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite