Ploieşti: Maria Sârbu deţine o colecţie de peste 100 de goblenuri

Deţine peste 100 de goblenuri pe care le-a realizat în cei peste 10 ani de când a ieşit la pensie, în ciuda faptului că este operată la ambii ochi

Viaţa Mariei este o filă de poveste, care vine să confirme ideea că femeile sunt egale cu bărbaţii. Fiind trimisă de către părinţi la facultate în Galaţi, la un moment dat femeia se decide  să renunţe la cursuri pentru că îşi dorea altceva. În anul III de facultate s-a căsătorit cu soţul său, Mircea, renunţând totodată la cursuri.

A ales apoi să facă Şcoala de şefi de coloană, fiind angajată la Autobaza Transporturi, care coordona toate transporturile interne şi internaţionale, de călători dar şi de marfă. În perioada construcţiei Canalului Dunăre-Marea Neagră, femeia a fost trimisă, alături de echipa de autobasculante pe care o coordona, la lucrări.

După mi mulţi ani în care a fost şefa unui colectiv format numai din bărbaţi, femeia a vrut să renunţe la viaţa aceasta grea şi să fie mai aproape de familie. Astfel, ea s-a transferat la Transchim, care reprezintă o societate de transport în chimie şi petrochimie şi s-a pensionat la această firmă în 1998. „Realitatea este că mie mi-a plăcut tot timpul meseria mea, mai ales că soţul meu a fost mereu alături de mine şi m-a sprijinit. În relaţia cu subalternii mei am fost un şef foarte serios şi nu am acceptat niciodată cadouri sau atenţii de la muncitori sau şoferi”, explică Maria.

Pasiunea de la pensie
După ce a ieşit la pensie, Maria Sârbu a dorit să se simtă utilă şi a ales să îşi dezvolte pasiunea pentru cusutul goblenurilor. În fiecare zi, timp de câteva ore pe zi, femeia coase cu mare grijă ca fiecare pătrăţică să fie aşa cum arată instrucţiunile. Pentru că şi-a solicitat foarte văzul, Maria a fost nevoită să se opereze la ambii ochi, însă, nici după aceea nu s-a lăsat de cusut, ba mai mult, ea coase cu şi mai pare drag. De la mama sa, ploieşteanca a moştenit pasiunea pentru cusut şi nu numai, pe unul dintre pereţii casei fiind expus un goblen primit cadou de la aceasta, care are peste 100 de ani vechime.

„În şcoala generală coseam pe etamină, apoi am fost fascinată de macrame, am casa plină cu mileuri de macrame, care se face mult mai uşor decât goblenul. Primul meu goblen este un peisaj cu două case, pe care încă îl mai păstrez, iar cele mai inedite lucrări sunt cele realizate după fotografii, am una cu Iulia Haşdeu şi una cu mine şi cu soţul meu, la o petrecere de Crăciun”, explică Maria. Fiind foarte pasionată de arta cusutului, femeia a reuşit să strângă peste 100 de goblenuri, pe care ar dori să le vândă, deşi nu se pricepe foarte bine, nereuşind, până acum, să vândă nici măcar unul singur.

Sufrageria, dormitorul şi holul apartamentului în care locuiesc soţii Sârbu este ca un muzeu în care sunt expuse lucrările femeii. „Nu mă pot abţine să nu fac nici măcar un punct într-o zi, cea mai mare lucrare a mea este „Cina cea de taină” de DaVinci, iar cel mai greu de realizat a fost „Rondul de Noapte” după Rembrand. Cea mai mare bucurie a mea este că pot avea în casă imagini după marii pictori ai lumii, chiar dacă eu nu mi-aş putea permite să am măcar şi un singur original”, mai spune Maria Sârbu.

Ce-i place:
„Am făcut scrimă, echitaţie, gimnastică artistică şi balet la Palatul Pionierilor dar pentru toate astea am mâncat bătaie de la părinţi care nu mă lăsau să-mi urmez visul şi vroiau să îmi aleg o meserie serioasă”, spune ploieşteanca.

Ce nu-i place:
Femeii nu îi place în societate actuală şi mai ales în politică minciunile pe care trebuie să le audă orice cetăţean, legate de ajutoare de căldură, de pensii, de medicamente şi în general de aspecte foarte importante pentru traiul zilnic.

PROFIL
NĂSCUTĂ:
26 iunie 1946, Ploieşti
STUDII:
Şcoala de şefi de coloană
FAMILIE:
Căsătorită, are un băiat

 

Întrebări şi răspunsuri
Ce alte pasiuni mai aveţi în afară de a coase?
M.S.: Eu scriu poezii de câţiva ani, de fiecare dată când îmi vine câte o idee mă aşez la masă şi o notez. Când eram tânără scriam când aveam o stare tensionată ca să mă calmez, dar imediat după aceea mototoleam hârtiile. Într-o zi o colegă mult mai tânără de-a mea mi-a spus că ar trebui să le păstrez, pentru că sunt foarte frumoase. Aşa am început să le notez pe un caiet şi să le strâng.

Care este cea mai frumoasă amintire din timpul serviciului?
M.S.: Am foarte multe amintiri frumoase din timpul anilor mei de muncă, era frumos când ne strângeam după o zi de muncă şi ne puneam la masă, fiecare scotea ce avea şi împărţeam. Am avut mult ajutor şi de la soţul meu care îmi făcea de mâncare şi îmi trimitea ca să am în zilele în care stăteam la Dunăre.