Lungimea pârtiilor de schi, pe judeţe: Prahova ocupă locul 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prahova ocupă locul doi pe ţară într-un clasament realizat de Ministerul Dezvoltării care ţine cont de lungimea pârtiilor de schi. Infrastructura de pe Valea Prahovei, care însumează peste 22 de kilometri de pârtii, este surclasată doar de cea din Braşov

Dacă lungimea contează când este vorba de pârtiile de schi, atunci judeţul Prahova stă foarte bine comparativ cu alte regiuni din România. Lungimea domeniului schiabil din Prahova este de 22.200 de metri, potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ceea ce plasează judeţul pe locul al doilea într-un clasament naţional, în spatele Braşovului. Judeţul vecin se laudă cu 24.415 metri de pârtii de schi. Pe al trilea loc în acest clasament se situează Harghita. În total, în România se poate schia în acest moment pe 116 pârtii din 17 judeţe, conform datelor MDRT, publicate de zf.ro. În Prahova sunt deschise 18 pârtii, în Azuga, Buşteni şi Sinaia.

Prahova este în top şi în clasamentul celor mai lungi pârtii de schi, cu Drumul de Vară. Pârtia administrată de Primăria Sinaia măsoară 2.972 de metri, pe locul trei în ţară după Dealul Negru - 3.000 m (Vatra Dornei) şi Drumul Roşu - 4.600 m (Poiana Braşov). Dacă în comparaţia cu alte judeţe Prahova stă bine, jurnaliştii de la zf.ro observă că infrastructura românească, per total, abia se ridică la nivelul unei singure staţiuni din Elveţia sau Franţa, care poate însuma până la 150 de kilometri de pârtie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite