Lista unui hoț din Câmpina: telefoane mobile, o trusă medicală, țevi și o geantă de damă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel puțin șase infracțiuni au fost probate în sarcina hoțului. Foto Adevărul
Cel puțin șase infracțiuni au fost probate în sarcina hoțului. Foto Adevărul

Un bărbat din Câmpina a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, furt calificat în formă continuată şi violare de domiciliu.

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din Câmpina, B. Alexandru a fost depistat şi reţinut preventiv pe bază de ordonanţă pentru 24 ore.

Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, furt calificat în formă continuată şi violare de domiciliu.

Fiind prezentat cu propunerea de arestare preventivă, Instanţa de Judecată a dispus arestarea preventivă pe o durată de 19 zile.

Suspectul este cercetat pentru următoarele fapte:

1. La data de 5.06.2012, pe timp de noapte, a sustras dintr-o lucuinţă trei telefoane mobile şi suma de 1100 lei prejudiciul total cauzat fiind de 2300 lei.

2. În noaptea de 9/10. 06.2012, a pătruns într-un imobil cu intenţia de a sustrage fier vechi.

3. În noaptea de 10/11.06.2012, a pătruns în curtea unui imobil, iar din două autoturisme parcate a sustras un radiocasetofon auto respectiv o trusă medicală.

4. În noaptea de 23.06.2012 a sustras dintr-o curte trei bucăţi de tablă, 10 ţevi metalice şi un sul de plasă de gard, prejudiciul total fiind de 500 lei.

5. În noaptea de 11 spre 12.07.2012 a sustras mai multe ţevi din cupru, prejudiciul fiind de 70 lei.

6. Ulterior, la data de 12.09.2012 în jurul orelor 13.00, prin violenţă fizică, a deposedat-o pe B. Mihaela de geanta personală în care se aflau mai multe bunuri. Prejudiciul cauzat este în sumă de 1.000 lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite