La 50 de ani, un ploieştean a fost prins în flagrant cu o prostituată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist al Secţiei 3 Poliţie Ploieşti care acţiona ieri împreună cu un jandarm în zona Crângul lui Bot, pe DN 72, a observat un autoturism staţionat în pădure, la aproximativ 50 de metri de drumul principal.

Oamenii legii s-au deplasat la autoturismul respectiv şi au constatat că pe bancheta din faţă se află un bărbat de aproximativ 50 de ani şi o tânără cu care întreţinea raport sexual.

În poşeta tinerei au fost găsiţi 80 de lei, bani despre care tânăra a declarat că provin din practicarea prostituţiei.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie, iar banii au fost ridicati.

Tot ieri, în cursul după-amiezii, poliţişti rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, care desfăşurau activităţi de monitorizare şi control al traficului rutier pe DN 72, în afara localităţii Stoieneşti, au depistat o tânără care atrăgea bărbaţi în vederea practicării de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.

Poliţiştii au identificat-o pe tânăra respectivă, stabilind că se numeşte M. Gabriela, de 18 ani, din Băicoi.

Aceasta a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor Legii 61/1991.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite