Ioan Popa este ultimul pictor de firme din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A scris, în vopsea tempera, sute de lozinci pentru familia Ceauşescu şi a aurit cu pensula numele întreprinderilor din Prahova.

Este ultimul „mohican" din breasla meşteşugarilor din Ploieşti, specializaţi în pictura de firme şi lozinci pe pânză. Atelierul său funcţionează în vecinătatea altor mici încăperi ale fostei cooperative Teleprecizia, acolo unde existau şi bijutieri, lăcătuşi mecanici, croitori talentaţi şi frizeri cu renume. Mai toţi din generaţia sa s-au pensionat ori îşi continuă activitatea ca persoane fizice autorizate.

Ştie sute de lozinci

La 15 ani, Ioan Popa învăţa să picteze litere, în vopsea tempera, pe pânze special pregătite pentru defilările p organizate în cinstea Partidului Comunist şi a familiei Ceauşescu.

„Nu a existat niciodată o şcoală unde să te înveţe cum să desenezi denumiri de firme şi să scrii lozinci, cu vopsea. Astea le învăţai în atelierele meşteşugăreşti. Era mult de muncă în acea perioadă. Avem foarte multe comenzi pentru partid. Cele mai multe veneau în prejma zilei de 23 august şi erau închinate cultului personalităţii celor doi conducători de atunci, Nicolae şi Elena Ceauşescu. Atunci aveau loc defilări, iar noi trebuia să scriem lozinci de zeci de metri lungine, cu mesaje de genul „Trăiască Partidul Comunist Român, în frunte cu «Secretarul General, Nicolae Ceauşescu». Am scris şi cu aur, mai ales pentru plăcuţele puse pe clădirile Băncii Naţionale sau pe cele ale Procuraturii", îşi aminteşte Ioan Popa.

Pictorul de firme păstrează la loc de cinste ustensilele pe care le folosea în munca sa: câteva pensule din fir natural de capră şi un băţ de scris, cu ajutorul căruia trasa corect liniile literelor. Nelipsit din trusa de lucru era şevaletul, pe care şi acum îl mai păstrează într-o mic depozit cu amintiri.

Meserie pe cale de dispariţie

După 1989, odată cu prăbuşirea regimului comunist, a început şi declinul meseriei sale. Ioan Popa spune că piaţa de profil a fost invadată de societăţi specializate pe inscripţionări cu autocolante, în detrimentul scrisului de mână cu vopsea specială.

„Pot spune că încă mai rezist şi că dragostea pentru meseria mea m-a făcut să fac tot posibilul să-mi continui treaba. Am mai avut comenzi, dar din ce în ce mai puţine. Am realizat chiar şi indicatoare de circulaţie. Acum, mai fac tăbliţe de firme de avocatură, magazine, pe care le scriu tot cu tempera. Lucram şi o zi întreagă pentru denumirea unei firme, iar acum, în cel mult două ore, îmi termin treaba", spune ploieşteanul de 69 de ani.

Întrebări şi răspunsuri

Aţi transmis meseria mai departe?

Am avut şi ucenici, dar nu cred că au mai continuat să facă ceva în domeniu. Acum toată lumea e interesată de salariu. Când află câţi bani pot câştiga întorc spatele şi pleacă. Eu am fost dedicat muncii mele, şi pot spune că nici faptul că am avut plumb în sânge şi am fost bolnav nu m-a ţinut departe de atelier.

Aţi avut probleme pe vremea comuniştilor?

Am avut şi probleme, mai ales că am mai greşit mesajul unor lozinci. Am avut marele noroc că nu le-a citit nimeni, că altfel făceam puşcărie. Am mai „mâncat" câte o literă, am mai inversat cuvinte. Nu au fost greşeli foarte grave. Dar mi-am dat seama că nimeni nu citea acele mesaje.

Ce-i place

Ioan Popa spune că îi plac plimbările la munte, în compania copiilor şi nepoţilor săi şi declară că este un microbist desăvârşit.

Ce nu-i place

„După Revoluţie au dispărut şi oamenii de cuvânt. Nu am mari speranţe în tineretul de astăzi, din cauza neseriozităţii", a spus Ioan Popa.

Profil

Născut. 16 august 1941, la Ploieşti

Studii. Şcoala „Sfântul Vasile" Ploieşti

Familie. Căsătorit, are doi copii

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite