Ploieşti: Paraschiva Înjunghiatu este nutriţionista animalelor de la Zoo Bucov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Paraschiva Înjunghiatu este nutriţionista animalelor de la Zoo Bucov
Ploieşti: Paraschiva Înjunghiatu este nutriţionista animalelor de la Zoo Bucov

Din 1996 ea este cea care stabileşte hrana zilnică pentru animalele aflate în captivitate, la Grădina Zoologică din Bucov. Maimuţele o aplaudă când trece prin dreptul adăpostului lor, în aşteptarea unor banane proaspete, iar urşii se ling pe bot când le oferă tarte cu fructe preparate după o reţetă proprie.

Pereţii biroului său aflat într-o clădire, la intrarea în Grădina Zoologică Bucov, sunt tapetaţi cu tot felul de afişe cu lei, jaguari şi cu maimuţe. Din loc în loc sunt prinse în pioneze fişe de lucru pe care sunt notate raţiile zilnice de mâncare şi felul în care trebuie hrănite cele 300 de animale care trăiesc în adăposturile de la Zoo. Doamna Tiţa, cum îi spun colegii şi prietenii, este îndrăgostită de meseria sa.

“Sunt foarte bună gospodină şi acasă. Ştiu să prepar tot felul de mâncăruri pentru copilul meu, dar şi pentru musafiri. Laude primesc şi la locul de muncă, din parte colegilor cărora le ofer mereu câte ceva dulce preparat de mine. Câteodată pentru animalele aflate în captivitate mă transform şi în bucătărească”, spune nutriţionista de la Zoo. Tiţa stie cu precizie câte kilograme de hrană trebuie date zilnic leilor şi care le este meniul, ce fel de produse ajung în cuşca urşilor şi cât trebuie să mănânce maimuţele.

“Nu le oferim hrană după capul nostru. Trebuie să ţinem cont de specie, de vârstă, sex, dacă animalul este gestant sau dacă e bătrân. Ba chiar se ţine cont şi de anotimp. La fel ca la oameni. Numai că noi ştim ce şi cât trebuie să mâncăm, pe când animalul nu are habar de aşa ceva. Astfel noi îi ajutăm să fie sănătoşi”,  susţine angajata Grădinii Zoologice.
 
Le pregăteşte mesele festive
Nu trece zi fără ca nutriţionista de la Zoo să nu viziteze cel puţin o dată fiecare adăpost cu animale. Le urmăreşte îndeaproape manifestările, mai ales după ce au luat masa. Orice schimbare în comportamentul lor este anunţată medicului veterinar.

“Ca şi la noi, la oamenii, se poate întâmpla ca o anumită mâncare să nu le priască animalelor. Prin urmare, dacă sunt deranjate la stomac le schimbăm meniul. Este o muncă care presupune multă atenţie”, este de părere doamna Tiţa. Nutriţionista spune că cele mai frumoase momente în meseria sa sunt aniversările animalelor de care are grijă.

Ea este cea care a pregătit masa festivă pentru ursoaica Tica, cea mai longevivă locatară a Grădinii Zoologice de la Bucov. “Am pregătit o tartă cu fructe şi un tort. Am înmuiat biscuiţii în lapte şi am preparat o cremă din miere, lapte şi făină. Blatul l-am umplut de fructe şi deasupra am pus frişcă. Ticăi i-a plăcut foarte mult, pentru că este dulce şi moale. Ea nu mai are dinţi şi trebuie să-i dăm hrană moale”, povesteşte femeia.  Tot ea este cea care îi răsfaţă pe ratoni cu biscuiţi cu gem, iar pe maimuţe cu budincă, chec şi cu cozonac.

Are grijă de animalele din cartier
Chiar şi la bloc răspunde de alimentaţia câinilor şi pisicilor hoinare. Pentru acestea, în fiecare dimineaţă, Paraschiva pregăteşte un pacheţel cu oase, pâine şi cu alte resturi pe care îl lasă în faţa imobilului de locuit.

“Ori femeia de serviciu îi hrăneşte ori eu. Mâncare au întotdeauna. Este păcat să nu ajuţi nişte suflete nevinovate dacă ai posibilitatea. Este loc pentru toţi pe pământ”, spune ea.   

Întrebări şi răspunsuri
Cum protejaţi animalele de la zoo de vizitatorii care vor să le hrănească după bunul plac, ca de exemplu, cu vată pe băţ sau cu floricele? Sunt indicate astfel de produse?
P.Î : Dacă noi, ca vizitatori, vedem în încăperea animalului biscuiţi, banane, mere sau tarte cu fructe, asta nu înseamnă că este corect să-I hrănim şi noi cu ce avem la îndemână. De exemplu, papagalii se pot îmbolnăvi foarte grav dacă le dăm seminţe de floarea soarelui, prăjite şi pline de sare. la fel şi urşii dacă le dăm cine ştie ce prăjituri cumpărate din comerţ sau ciocolată. Asta îi poate agita şi le poate provoca probleme gastrice.

Care este animalul preferat de la Zoo?
P.Î: Îmi plac foarte mult iepurii şi asta deoarece la început, după ce am terminat liceul cu profil veterinar, am lucrat la o fermă de iepuri. Sunt foarte blânzi şi îmi sunt tare dragi. Sunt nişte fiinţe care îţi oferă multă linişte. Îmi plac şi lei, dar să-I privesc mai mult de la depărtare. Foarte aproape de ei nu m-am apropiat niciodată.

Ce-i place
Nutriţionista de la Zoo spune că îi place să gătească pâine de casă, cozonac, chec şi salată de icre. Ea zice că atunci când este stresată se urcă la volan şi conduce până se linişteşte.

Ce nu-i place
“Nu-mi plac oamenii ca zic ceva şi fac exect invers. Îmi displac persoanele care nu sunt punctuale, dar şi cele care au un aspect neîngrijit”

Profil
Născută
17 mai 1968, localitatea Amara, judeţul Ialomiţa

Ultima şcoală absolvită
Liceul Agro -industrial din Slobozia

Profesie
Este technician nutriţionist

Familie
Văduvă, are un copil

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite