In memoriam, Crina Ghiță. Un vatman a plecat în Ceruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dispariție fulgerătoare a îndoliat, pe 26 august, comunitatea vatmanilor din Ploiești. În cele trei zile de priveghi, tramvaiele din oraș au avut doliu la oglinzi.

Una dintre cele mai modeste, mai harnice și mai ambițioase șoferițe de tramvai din oraș, Crina Ghiță, a renunțat să se mai trezească la orele 3 ale fiecărei dimineți pentru un somn foarte lung, într-o lume mai bună.  „Era o persoană extraordinară, o fată modestă care stătea în banca ei, foarte calmă, veselă și iubită de toți. Am fost colegi în școală, apoi am lucrat împreună, din 1990, ca vatmani în Ploiești. Suntem o mare familie, la muncă împărțeam și necazuri și bucurii, aici ne sărbătoream zilele de naștere, aici ne sfătuiam dacă vreunul dintre noi avea un necaz", povestește despre Crina, cu lacrimi în ochi, colegul său Constantin Dancu.

Responsabilități la muncă și acasă

Nu s-a plâns niciodată că trebuie să se trezească foarte devreme pentru a ajunge la depou sau să ajungă acasă foarte târziu, deși era așteptată de un soț și de copil. „Este o meserie grea și stresantă, deseori suntem înjurați sau apostrofați pentru că se întâmplă defecțiuni tehnice. Iar cea mai mare responsabilitate este aceea că răspunzi pentru viața tuturor din tramvai. Ca femeie, este și mai greu, trebuie să te duci acasă, să faci curat și de mâncare. Probabil că toate aceste greutăți s-au adunat, iar organismul său a cedat. Nu avea antecedente medicale, după ce a terminat serviciul, s-a culcat puțin și a făcut o comoție cerebrală. Suntem împietriți și șocați", spune și colegul de la Dispecerat al Crinei, Marian Tănase. Anul acesta, Crina Ghiță terminase facultatea de contabilitate și își dorea ca, pe viitor, să-și schimbe meseria.

În cele trei zile de priveghi, tramvaiele din oraș au avut doliu la oglinzi, iar dintr-o fotografie, Crina a condus, pentru ultima dată, cârma vehiculelor.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite