Grozav a înscris pentru victoria Petrolului cu FC Brașov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul a tranşat primul episod al "dublei" cu FC Braşov, obţinând trei puncte extrem de importante, graţie golului marcat de Gicu Grozav (64).

Cele două echipe se vor întâlni şi marţi, tot la Braşov, de această dată în "optimile" Cupei României.

Pe un frig pătrunzător în oraşul de sub Tâmpa, FC Braşov şi Petrolul au oferit o primă repriză echilibrată, dar destul de alertă. Revenit în primul "11", Grozav (3) a deschis seria ocaziilor, cu un şut de la 22 de metri ce a ocolit poarta, iar Braşovul a replicat la o fază fixă, un corner la care Cr.Munteanu (10) a reluat, imprecis, cu capul.

Marinescu (14) l-a "întins" pe Taborda cu un şut de la 22 de metri, după care Bornescu (24) a fost şi el pus la treabă, respingând, de sub transversală, "bomba" lui Buga. Gazdele au avut o oportunitate uriaşă, atunci când Batin (37) a "înţepat" mingea pe lângă Bornescu, dar şi pe lângă bară, pentru ca, în celălalt careu, Grozav (39) să fie împiedicat în momentul şutului de către Munteanu, fază la care Colţescu n-a acordat penaltiul cuvenit.

"Lupii" au început în forţă partea a doua, ameninţând tot mai serios buturile adverse. Grozav (52) a ratat momentul unei reluări decisive, iar Taborda (53) a salvat de lângă bară, după o lovitură liberă bătută înşelător de către Adrian Cristea.

Tot Cristea (59) a fost aproape de deschiderea scorului, cu un vole, expediat de la 14 metri, ce nu l-a putut învinge pe Taborda, însă GROZAV (64) a făcut dreptate, atunci când a deviat o minge centrată de Cristea, lăsându-l fără replică pe portarul gazdelor.

Tabela nu s-a mai schimbat până la final, Petrolul reuşind să-şi conserve avantajul. "Găzarii" au obţinut, astfel, cea de-a treia victorie consecutivă şi îşi continuă asaltul pentru podium, iar marţi, de la ora 18.45, pe acelaşi teren, vor încerca să mai facă un pas înainte şi în Cupa României.
 
FC Braşov - FC Petrolul Ploieşti 0-1 (0-0)
 
Marcator: Grozav (64).
FC Braşov: Taborda - Velayos, Machado, Cr. Munteanu (cpt), Al. David - Viveiros, Mateiu, Madeira (61 Tameş), I. Popa (62 Păun) - Buga (75 Hadnagy) - Batin. Antrenor: Sorin Cârţu.
FC Petrolul: Bornescu - Achim, Galamaz, Yamissi, Mendy - Opriţa, Marinescu (cpt), Hoban (65 Mustivar), Cristea - Younes (58 Bokila), Grozav (80 Cristescu). Antrenor: Mircea Rednic.
 
Au arbitrat: Sebastian Colţescu (Craiova) - Sebastian Gheorghe (Suceava) şi Daniel Mitruţi (Craiova).
Arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti).
Observatori: Mircea Călin (Bucureşti) şi Gheorghe Moise (Bucureşti).

fcpetrolul.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite