Goblenul, între artă și terapie de grup la Ploiești FOTOGALERIE

În fiecare zi de joi, membrii clubului de goblen se întâlnesc pentru a discuta

În fiecare seară de joi, după un ritual vechi de aproape două decenii, un număr restrâns de ploieșteni se întâlnește la singurul cerc de goblen din România. Arta picturii cu acul, de o migală impresionantă, le face viața mai frumoasă, iar socializarea îi rupe de cotidian.

Povestea cercului de goblen de la Ploiești, singurul instituționalizat din țară, în sensul că funcționează sub „aripa" Muzeului Omului, a început în 1992. O ploieșteancă, stabilită de ani buni în America, împătimită după goblenuri, și-a expus lucrările la Muzeul de Științele Naturii. „Succesul tablourilor ne-a dat ideea de a înființa un club cu acest profil în oraș. În anii scurși de atunci am primit solicitări din toată țara să primim membri noi la cerc, expozițiile au ajuns inclusiv în străinătate, iar prieteniile legate între oamenii care îl frecventează sunt impresionante", ne-a spus Emilia Iancu, directorul Muzeului de Științele Naturii Prahova.

În două decenii, zeci de ploieșteni au fost membri ai cercului. Și-au dat „demisia" doar atunci când au trecut într-o lume și mai frumoasă decât cea a goblenului sau când au plecat din oraș. Acum, clubul numără 22 de „artiști", femei și bărbați, cu meserii dintre cele mai variate, de la cercetători la profesori și muncitori, cu vârste cuprinse între 6 și 78 de ani, care își serbează împreună zilele de naștere și sărbătorile de peste an.

Bărbații, cei mai buni „gobleniști"

Accesul la cerc, chiar dacă nu este condiționat, funcționează pe principiul „selecției naturale". „Toți membrii clubului sunt avansați în această artă. Majoritatea lucrează din copilărie sau de zeci de ani, așa că pasiunea pentru această artă este foarte dezvoltată", ne-a spus Mihaela Voicu, reprezentanta cercului. În vârstă de 64 de ani, ploieșteanca vine la întâlnirile împătimiților de goblen de 16 ani. Preferințele ei se îndreaptă către goblenurile realizate după tablouri realizate de Grigorescu, Lautrec sau Picasso. Este extrem de mândră și de cusăturile realizate după operele lui Brâncuși, o transpunere pe pânză a Coloanei Infinitului, Domnișoarei Pogany sau Masa Tăcerii. „Există concepția că goblenul, o ramură a tapiseriei, nu este o artă, pentru că reproduce, nu creează. Consider însă că satisfacția de a lucra un goblen este la fel de mare ca a unui pictor care își termină tabloul", spune Mihaela Voicu.

Femeia a remarcat, cu obiectivitate, și un lucru surprinzător: superioritatea bărbaților în acest domeniu. „Cele mai bune lucrări pe care le-am avut în expoziții au aparținut bărbaților. Au un simț al culorilor și o acuitate vizuală deosebită", a remarcat Mihaela Voicu.

Click pe imagini pentru o fotogalerie cu membrii cercului de goblen

Pasiune din copilărie

Lucia Câmpean, o ploieșteancă de 65 de ani, este de numai șase ani la cercul de goblen, însă pasiunea picturii cu acul o are din copilărie. „Am moștenit de la mama mea plăcerea lucrului manual, iar după atât de mult timp am și cui să transmit această pasiune, nepoatei mele de 6 ani. Sunt suprinsă cât de receptivă este și cât de frumos lucrează pentru că nu este deloc simplu să termini o lucrare. Sunt atât de multe nuanțe, atât de multe ochiuri încât îți ia și câteva luni până ajungi la capăt cu un tablou", spune Lucia Câmpean.

Vine în fiecare joi la cercul de goblen pentru a discuta despre cele mai noi modele apărute, să consulte revistele de profil și să facă schimb de ațe cu colegii. „Chiar dacă ne axăm doar pe goblen, cercul a devenit plăcerea nostră săptămânală. Consider că este socializarea este necesară, mai ales pentru noi, pensionarii. Reușim să evadăm din cotidian și să ne relaxăm", spune ploieșteanca.

Plăcerea de a inova

Din copilărie lucrează și Maria Ercău. Mama ei ţesea macaturi şi cuverturi în război sau împodobea ii cu broderii complicate astfel că a transmis şi fiicei înclinaţia pentru cusăturile migăloase. La numai 11 ani, Maria Ercău a vândut primele ii realizate şi cusute de ea, fiecare cu 250 de lei, o sumă frumușică pe atunci. „Duceam o viaţă dură. Trebuia să-mi ajut mama cu orice îmi stătea în putinţă. O secondam la război, coseam la lumina lămpii şi mergeam la munca câmpului", îşi aminteşte femeia. De când s-a pensionat, după o muncă de o viață ca laborant la fostul DERO Ploiești, a început să se ocupe de ceea ce îi place cel mai mult, goblenurile. „De multe ori, schimb culorile peisajelor sau ale florilor cu altele care mi se par mai potrivite. Astfel, un goblen nu seamănă niciodată cu modelul propus de fabrică. Sunt unice", ne explică Maria Ercău.

Ca și colegii de la cercul de goblen, petrecere și până la 7-8 ore pe zi, timp de 4-6 luni, pentru a termina o pictură cu acul. Se pregătește de Crăciun cu goblenuri de sezon, mici obiecte decorative care pot fi așezate la fel de bine în brad sau pot fi folosite ca decorațiuni pentru casă.

Expozițiile au cutreierat țara

În această perioadă, la Consiliul Județean Prahova, „gobleniștii" din Ploiești și-au expus cele mai recente lucrări, un ritual care se repetă, negreșit de două ori pe an, la expozițiile de primăvară și cele toamnă. Frumusețea goblenurilor realizate la Ploiești au impresionat români din toate județele țării, dar și italienii, la o expoziție de la Roma.

Trecând pe lângă ele, nu ai cum să nu tresari la impresia puternică că sunt tablouri originale sau reproduceri foarte reușite ale unor picturi celebre. Zeci de culori și nuanțe par „întinse" pe pânză de o pensulă, și nu cusute cu acul. Astfel, florile lui Luchian și țărăncuțele lui Grigorescu stau, fără să se supere, în compania „Fetei cu cercelul de perlă" a lui Vermeer sau al unor fresce din piramide egiptene, toate degajând impresia puternică a unui act artistic incontenstabil. Prețul plătit esteticului îl reprezintă, în toate cazurile, ochii obosiți ai artiștilor în goblen. Toți poartă ochelari de vedere și nu mai pot lucra de ani de zile fără „bicilete".

4 euro centimetrul pătrat

Membrii cercului nu-și pun problema vânzării goblenurilor pentru că lucrările sunt foarte scumpe. Pe o piață a goblenurilor, care nu există în mod oficial, prețul se percepe la centimetru pătrat, între 2 lei și 4 euro, astfel că, în funcție de dimensiune sau de dificultatea modelului, un singur goblen poate ajunge până la câteva mii de lei. „S-a întâmplat de câteva ori să vindem goblenuri din expoziție, unor cunoscători. De cele mai multe ori, însă, oamenii se interesează și apoi trec mai departe când află prețul. Li se pare foarte mare. Doar ca o idee, pânza și ațele pot trece de 100 de lei, fără să mai pui la socoteală lunile pierdute cu coaserea goblenului. De aceea, nimeni de la cerc nu lucrează goblenuri pentru a le vinde. Le facem cadou prietenilor și apropiaților sau ne împodobim propriile case", ne-a explicat Mihaela Voicu.

Istoric, goblenul a apărut ca un gen al tapiseriei, denumit astfel după produsele manufacturii Gobelins, un vestit centru francez de artă decorativă care s-a dezvoltat constant începând din secolul al XVII-lea. Tapiseriile acestei manufacturi se executau după cartoanele-proiect ale unor artiști celebri și utilizau predominant subiecte mitologice și istorice, peisaje și motive vegetale stilizate. Tehnic, pânza de goblen este alcătuită din mii de puncte prin care se trec ațe de diferite culori pentru a alcătui tabloul final.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: