Gazonul de pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploiești prinde contur FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rolele de gazon, aduse din Austria, vor fi montate de muncitori până la sfârșitul săptămânii. Gazonul este prevăzut cu un sistem de degivrare, care nu permite coborârea temperaturii la mai puțin de 5 grade, inclusiv iarna, precum și unul de irigare automată.

Bucurie mare pentru suporterii ploieșteni ai „lupilor galbeni" care numără zilele din luna care a  mai rămas până la primul meci oficial de pe noua arenă „Ilie Oană", cu Ceahlăul. Șantierul arată ca un furnicar în plină activitate, iar montarea gazonului arată că lucrările sunt aproape de final.  

Câteva TIR-uri frigoterme, care au păstrat iarba la o temperatură scăzută, au adus, în urmă cu două zile, tocmai din Austria, gazonul arenei. „Am ales un gazon din Austria din mai multe motive: în România nu am găsit unul de aceeași calitate pe care o căutam, adică una foarte bună, și, în plus, doar în Austria am găsit unul care se pretează solului, care este realizat în proporție de 80% nisip și 20% pământ. Tipul de gazon adus de noi se pretează cel mai bine acestui amestec și se adaptează foarte bine și temperaturilor din țara noastră", ne-a explicat Petre Ciurel, project manager adjunct din partea All Plan Construction, una dintre cele două firme asociate în construcția stadionului.

image

CLICK PE IMAGINI PENTRU O FOLOTAGELRIE DE LA STADION

Datele tehnice

Cu o grosime de 3 centimetri, gazonul de pe „Ilie Oană" nu va îngheța nici în cele mai reci ierni pentru că dedesubt a fost montat un sistem de degivrare, o cerință UEFA a stadioanelor care permit jucarea de meciuri din această competiție. Faptul că va avea în permanență măcar 5 grade Celsius le va fi de folos și fotbaliștilor care nu vor juca pe un sol înghețat. De asemenea, constructorii garantează că ploile torențiale nu vor afecta calitatatea gazonului, datorită sistemului performant de drenaj. „Montajul prevede și un sistem de irigare automată, precum și senzori de umiditate", ne-a mai spus Petre Ciurel.

Muncitorii trag tare să așeze rolele de gazon până la sfârșitul acestei săptămâni, când montajul trebuie finalizat. Gazonul are nevoie de alte trei săptămâni de repaus pentru a se „așeza" și a permite desfășurarea unui meci de fotbal.

Încă o veste bună pentru suporteri este faptul că a început și montarea scaunelor, în culorile echipei Petrolul, galben și albstru.

Investiție de 17 milioane de euro

Cu efective mărite pentru a se încadra în termenul de finalizare, o echipă de 350 de oameni lucrează în toate sectoarele stadionului, de la 7 dimineața și până la miezul nopții .

Cu o capacitate de 15.000 de locuri, stadionul „Ilie Oană" a necesitat o investiție de 17 milioane de euro, începută în octombrie 2010 și finalizată într-un timp record pentru o construcție de asemenea anvergură. Consorțiul care a lucrat la stadion este format din firmele Alpine Bau, din Austria, care a lucrat la Allianz Arena din Munchen, şi All Plan Construction, din România.

Dotări

Stadionul are 15.000 de locuri, toate acoperite, instalație de nocturnă direct în acoperiș, camere de supraveghere, afișaj multimedia, sonorizare performantă, spații pentru presă și regie, control de acces cu turnicheți, birouri, spații comerciale și pub-uri. Toate cele 16 loje au fost deja închiriate pentru acest sezon competițional și au fost încheiate și 500 de abonamente, cu prețuri între 150 la peluze și 720 de lei la tribuna 0.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite