GHINION Ploile şi frigul scurtează vacanţa turiştilor aflaţi pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea rea le-a stricat planurile de concediu turiştilor care se află în staţiunile de pe Valea Prahovei. În loc de un strop de răcoare, aceştia au parte în aceste zile de ploaie şi frig din belşug. În Sinaia, Buşteni şi Azuga termometrele au arătat, ieri şi astăzi, zece grade Celsius, opt grade pe Platoul Bucegi, în timp ce la Vârful Omu s-au înregistrat numai două grade.

Temperaturile sunt cu mult sub cele la care se aşteptau turiştii care au venit cu rulotele pe Valea Cerbului din Buşteni. Pentru că nu au fost pregătiţi cu haine groase pentru o astfel de vreme, oamenii dârdâie de frig.

În primă fază pentru a se încălzi şi a-şi usca hainele ude, oamenii au făcut focuri de tabără, însă în rulote temperaturile au rămas tot scăzute întrucât nu au adus cu ei nicio sursă de căldură. Alţii au preferat mişcarea susţinând că este cea mai bună formă de a sfida frigul.

În cazul în care vremea nu se va îmbunătăţi, unii dintre ei se gândesc să-şi scurteze vacanţa. „Nu ne aşteptam să fie atât de frig. Într-adevăr la munte e mai răcoare, dar în urmă cu două zile făceam plajă, iar acum îngheţăm. A fost prea bruscă schimbarea. Mai luăm o căciulă, mai punem un trening, ne mai plimbăm. E mai rău atunci când plouă că nu putem face mişcare", ne-a spus Vasile Ion din Bucureşti, unul dintre turiştii veniţi cu rulota pe Valea Cerbului din Buşteni.

De vacanţă friguroasă au parte şi cei cazaţi la pensiuni. Unii dintre ei le-au cerut proprietarilor acestor unităţi de cazare să le dea drumul instalaţiilor de încălzire.

„Acum două zile făceam plajă, iar acum nu ştim ce să mai punem pe noi ca să ne încălzim. Ne-am mai cumpărat de la magazinele din Buşteni câte un hanorac pentru că nu am venit pregătiţi pentru temperaturi de 8-10 grade. Asta e vreme de octombrie-noiembrie, cine se aştepta?!", ne-a declarat Camelia Strătescu din Buzău, venită în concediu cu familia pe Valea Prahovei.

Meteorologii îi liniştesc pe cei care vor să-şi petreacă weekend-ul la munte. De vineri ploile se opresc, iar temperaturile vor creşte uşor, însă vremea se va menţine friguroasă pentru această perioadă a anului.

De vreme rea vor avea parte şi participanţii Festivalului endurocross pentru amatori, „Moto Xcountry Festival", eveniment care a debutat aseară, în Buşteni, şi va ţine până duminică.  Acţiunea se adresează atât piloţilor profesionişti, cât şi amatorilor de off-road din întreaga Europă şi conform estimărilor primarului din Buşteni, Emanoil Savin, sunt aşteptate în jur de 10.000 de persoane. Asta în cazul în care mulţi dintre participanţi nu se vor răzgândi din cauza vremii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite