"Furtul secolului" de la Ploieşti rămâne o „afacere“ misterioasă. Doar un sfert din milionul de euro a fost recuperat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Tănase, hoțul de 16 ani, a fost capturat pe 25 ianuarie, la 11 zile după comiterea furtului. Foto Codruța Horja
Alexandru Tănase, hoțul de 16 ani, a fost capturat pe 25 ianuarie, la 11 zile după comiterea furtului. Foto Codruța Horja

La peste 10 luni de la fabulosul furt al unui milion de euro, la Ploiești, locul unde se ascunde diferența de 800.000 de euro, nerecuperată, este de negăsit.

Ceea ce a început ca o glumă în Ploiești, la jumătatea lunii ianuarie, s-a transformat, ulterior, în dosarul „Furtul secolului". De la autorități și până la oameni simpli, nimeni nu a putut crede că o ploieșteancă, de 63 de ani, a fost jefuită de 1,1 milioane de euro, bani pe care îi ținea la vedere, într-un geamantan, sub scara unei case nelocuite care îi aparținea. La fel de neverosimile păreau și datele cazului: doi hoți, dintre care unul de numai 16 ani, semi-analfabet, care au acționat la întâmplare și care au descoperit abia după câțiva kilometri ce se afla în geamantan, după cum arată declarațiile consemnate în rechizitoriul dosarului.

Un dosar fabulos

Din nefericire, toate acestea s-au dovedit a fi reale, iar cursul anterior al anchetei a scos la iveală și multe alte episoade tragi-comice, mai puțin locul sau persoanele la care se află 800.000 de euro, bani care nu au fost recuperați nici până acum de femeia jefuită, Maria Eftimie.

Printre cele mai neverosimile aspecte ale cazului este faptul că împărțirea banilor între cei doi hoți, Ionuț Lazăr și Alexandru Tănase, s-a făcut după culoarea bancnotelor, pentru că acesta din urmă nu știa carte și, evident, nici valoarea banilor, pe care i-a ascuns apoi într-o balastieră. În seara jafului, cei doi nu s-au abţinut să nu petreacă, cu băutură şi lăutari, în satul unde locuiau, Rachieri. Așa au atras atenţia lui Viorel Gheorghe, un recidivist din acelaşi sat, care l-a urmărit pe Alexandru şi sub ameninţarea bătăii, l-a pus să-i dea o mare parte din banii pitiţi. Cu tâlharul hoţului au mai fost în aceeaşi seară şi alte persoane.

De parcă nu era un caz destul de încâlcit, și Ionuț Lazăr, al doilea autor, fugit în Spania chiar a doua zi după comiterea furtului, a fost jefuit. El pusese banii sub pardoseala casei, de unde au dispărut.

10 arestați în dosar

În lunile scurse de atunci, 10 persoane au fost arestate și sunt anchetate în dosar. Nu se știe nimic, însă, de urma banilor, din care au fost recuperați aproximativ 300.000 de euro, aflați fie asupra făptașilor, în momentul capturării lor, fie în pereții caselor sau în hornul sobei, la Rachieri. Între timp, polițiștii prahoveni nu se mai ocupă de caz. „Cercetările au fost declinate autorității devenite competente, adică procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești", ne-a spus Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

Ancheta bate pasul pe loc

Gheorghe Viorel, Lucică Apostol, Gheorghe Dima, zis Pardalian, Felix Vasile, zis Gaster, Vasile Ion, zis Giani, Raimond Rădulescu, Georgian Nistor, zis Adi Prăjituși Marius Negoiță, zis Tarzan sunt opt dintre cei care i-au jefuit pe hoți și sunt acuzați de tâlhărie.

În tot cursul anchetei, de la aceștia nu s-a putut scoate mai mult privind locul în care s-ar afla restul sumei. „Ancheta se află în același stadiu ca la începutul anului, în sensul că nu au fost identificate alte persoane care să fi fost implicate și nici alte părți din suma de bani de 1,1 milioane de euro care a fost reclamată ca fiind furată", ne-a spus procurorul Alina Comăniță, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Și, pentru că au prins și ceva curaj, arestații au cerut la fiecare dintre ultimele termene de judecată, să fie cercetați în stare de libertate. „Instanța constată că temeiurile care au determinat luarea măsuri arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpaților", se arată în încheierea de ședință din data de 18 octombrie, ultimul termen la care s-a judecat pe fond acest dosar.

Femeia păgubită, Maria Eftimie, nu s-a prezentat niciodată la proces, de teamă ca identitatea să nu-i fie dezvăluită, dar este reprezentată de avocat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite