Florin Negoescu a scris totul despre Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizează materiale de prezentare a obiectivelor culturale şi turistice din ţară. I-au fost necesari 20 de ani pentru a scrie despre istoria Ploieştiului.

Seamănă izbitor cu autorul teoriei relativităţii - Einstein. Ba chiar spune că asta îi era porecla în liceu, datorită fizionomiei feţei şi a tunsorii.

Fost angajat la televiziunii publice române ca inginer electronist, Florin Negoescu lucrează e mai bine de două decenii ca freelancer specializat în documentarea şi realizarea de  materiale digitale de prezentare a unor localităţi şi zone din Prahova şi din alte judeţe ale ţării, cu semnificaţii aparte pentru cultura autohtonă. 

 A salvat pelicule despre istoria Ploieştiului

De exemplu, povesteşte el, Ploieştiul "i-a mâncat" 20 de ani din viaţă. În tot acest timp, a reuşit să surprindă în format electronic tot ce se poate despre municipiul reşedinţă de judeţ.

"În anul 1983 lucrat la TVR, pe vremea lui Ceauşescu. Atunci el trimitea filmele la topit. Am fost trimis şi eu cu un camion plin cu role de film. Acolo am găsit nişte documentare despre Ploieşti, printre care unele de o valoare inestimabilă, cum ar fi vizita reginei Maria în municipiu, despre ianugurarea Halelor Centrale şi a Palatului Culturii. Le-am sustras cu mari emoţii şi le-am adus acasă, Nu concepeam ca astfel de valori să piară dintr-un moft. Ceauşescu cred că avea ură pe monarhie, pe boieri. Peliculele acestea pe care el dispunea să fie topite erau transformate în filme despre marile lui realizări patriotice", explică Florin Negoescu. 

A descris în amănunt principalele obiective culturale ale Ploieştiului de azi şi de altădată, dar şi clădiri considerate simboluri ale municipiului.

"Natura vinde cel mai bine"

"Mi-a plăcut foarte mult să mă documentez despre contribuţia comunităţii evreieşti la ridicarea oraşului în care trăim. Am scris despre Hotelul Grand, pe locul căruia se află astăzi Palatul Administrativ, sau Casa Albă, cum îi spun mulţi. Evreii m-au ajutat foarte mult cu arhiva lor personală ca să pot realiza aceste prezentări. Din 10.000 de evrei câţi erau în 1940 la Ploieşti, dacă mai sunt în prezent 50", spune priceputul documentarist.

Este de părere că "natura vinde cel mai bine". De aceea s-a orientat către realizarea unor materiale de prezentare a unor obiective turistice, a căror valoare nu tot omul o cunoaşte suficient de bine. A ales să scrie despre rezervaţia Bucegi, despre Pădurea Glodeasa din zona Valea Doftanei -rezervaţie naturală forestieră, despre stânca de la Tohani sau despre Lacul turficol Bâlbâitoarea- considerat zonă cu importanţă specială pentru mediu, monument al naturii.

"Un film de prezentare a unei localităţi, de exemplu, cu text, fotografii şi imagine, în format electronic, costă aproximativ 1200 de euro, bani în care intră şi  munca de documentare. În 90 de zile este gata", susţine Florin Negoescu.

Ce-i place

Spune că, mai nou, îi place să lucreze lemnul şi că tot mobilierul de acasă este realizat cu mâinile sale. Ascultă muzică rock, iar Pink Floyd se află în topul preferinţelor sale. Îşi doreşte să viziteze din nou Statele Unite ale Americii.

Ce nu-i place

"Nu-mi place invidia, răutatea, inerţia, prostia, gradomania şi stau departe de oamenii îndărătnici", susţine Florin Negoescu.

Întrebări şi răspunsuri

Cine este persoana care a contribuit la formarea dumneavoastră?

"Vreau să-l menţionea aici pe unchiul meu, Petre, care locuieşte în Statele Unite. El este cel care mi-a trimis zeci de discuri de vinilin, pe vremea lui Ceauşescu, cel care mă ajuta să-mi cumpăr aparatură electronică şi care mi-a făcut pe vremea aceea abonament la National Geographic, o raritate în acele timpuri. El este responsabil în mare parte pentru formarea mea profesională"

Ce proiecte de viitor aveţi?

"Caut surse de inspiraţie, informaţii care ar putea sta la baza unor documentare pe care canalul Discovery le-ar putea prelua şi folosi. Avem multe minuni în România, neexploatate încă. Vreau să călătoresc mai mult în afara României"

Profil

Născut

12 decembrie 1957, la Ploieşti

Studii

Facultatea de Electronică aplicată, Bucureşti

Familie

Căsătorit, are doi copii

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite