Falși inspectori OPC, prinși în flagrant pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane care pretindeau că sunt reprezentanţi O.P.C. şi efectuează un control s-au prezentat la un magazin din Buşteni și, sub pretextul că au constatat nereguli, aceştia au pretins suma de 1.200 lei pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale.

Administratorului magazinului i s-a părut suspect comportamentul lor şi a anunţat Poliţia.

Poliţiştii din Buşteni s-a deplasat la faţa locului unde i-au identificat pe M. Marin, B. Ionuţ şi F. Cleopatra. Aceştia pretindeau că efectuează informări cu privire la neregulile constatate la agenţii economici, acţionând ca voluntari în cadrul unei asociaţii pentru protecţia consumatorului.

În cauză sunt efectuate cercetări faţă de cei trei, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite