Expoziţie de reptile rare la Ploieşti. Şerpi şi ţestoase cu două capete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Broaşte ţestoase gigantice, crocodili fioroşi şi şerpi cu două capete. Sunt doar câteva dintre atracţiile celei mai mari expoziţii de reptile deschise în ultimii ani la Ploieşti.

Cele 300 de animale, care fac parte din expoziţie, sunt transportate şi expuse în condiţii speciale de umiditate şi de temperatură.

Vizitatorii pot vedea câteva broaşte ţestoase care cântăresc şi peste 25 de kilograme, tarantule, scorpioni, iguane şi crocodili. Punctele de atracţie ale expoziţiei rămân însă şarpele şi ţestoasa cu două capete.

Majoritatea reptilelor din expoziţie provin din zonele tropicale. Broasca africană, pitonul de 5 metri şi 60 de kilograme sau aligatorii care trăiesc şi peste 100 de ani sunt alte specii care atrag privirile vizitatorilor mici şi mari.

Expoziţia este deschisă până duminică, 8 mai, lângă Billa, în zona de vest a Ploieştiului. Biletul de intrare costă 25 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii. Studenţii şi grupurile vor beneficia de reduceri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite