Ploieşti: Elena Vişan îi educă pe copiii de grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Elena Vişan îi educă pe copiii de grădiniţă
Ploieşti: Elena Vişan îi educă pe copiii de grădiniţă

Este una dintre cele mai vechi educatoare din Ploieşti. Are aproape trei decenii şi jumătate de când lucrează cu copii de grădiniţă. Preşcolarii îi spun câteodată “Mama” şi o iubesc pentru că îi învaţă lucruri noi în fiecare zi.

“Nu-i deloc uşor să ai grijă de cei mici”, este de părere Elena Vişan la începutul povestirii sale, în timp ce se uită cu mult drag la copiii din grupa. Spune că şi-a dorit să devină dintotdeauna educatoare. Î

n copilărie a avut grijă de fratele său mai mic, a fost dădacă şi soră, în lipsa mamei care s-a stins de o boală necruţătoare. Atunci a învăţat cât de important este ca primii paşi în viaţă să fie călăuziţi de o persoană protectoare.

A intrat la Liceul Pedagogic din Brăila, perioadă în care s-a format ca om. Imediat după absolvirea studiilor s-a angajat ca educator la o şcoală dintr-un sat şi spune că parcurgea câte şase kilometri, zilnic, pe jos până la grădiniţă şi înapoi, acasă.

 “Niciodată nu m-am plâns de munca mea. Este greu şi ai multe responsabilităţi atunci când lucrezi cu copiii, dar este foarte frumos. Este o muncă relaxantă care îţi aduce multe satisfacţii sufleteşti. Te binedispun şi este imposibil să nu pleci acasă mereu cu zâmbetul pe buze. Unii dintre ei îmi spun <>”, spune educatoarea.

Are mulţi copii la grupă
După ce s-a căsătorit s-a mutat la Ploieşti şi, de aproape trei decenii, este educatoare şi director la grădiniţa numărul 45, de stat, din zona Cina. Are o clasă de 28 de preşcolari, cu aproape jumătate în plus peste limita de copii prevăzută de legislaţia în vigoare pentru o grupă de grădiniţă.

“Sunt mulţi copii şi trebuie să ne ocupăm de fiecare în parte. Este foarte important să-I disciplinăm şi insist ca ei să fie depinşi cu anumite lucrui atunci când ajung la grădiniţă. Trebuie să ştie să vorbească, să mănânce, să meargă la toaletă”, spune Elena Vişan.

Copiii pe care i-a îndumat nu au uitat-o
“Fiecare zi în care observ că au mai învăţat câte ceva este sărbătoare pentru mine. Ne jucăm împreună, învăţăm să comunicăm, rădem, desenăm şi dansăm. Tot ce fac cu ei este important pentru formarea lor. Şi le urmăresc evoluţia şi pe parcursul claselor primare”, menţionează cadrul didactic.

Elena Vişan se mândreşte cu faptul că mulţi dintre copiii pe care i-a avut de-a lungul timpului în grijă o caută şi acum să o felicite cu ocazia unor săbători. “Primesc felicitări  şi scrisori din străinătate, unii vin cu flori să mă vadă la clasă, ba chiar am fost invitată la nunta unui băiat a cărui educatoare am fost”, mai spune aceasta.

Primeşte sprijin din partea părinţilor
Comunicarea cu părinţii copiilor de grădiniţă este foarte importantă susţinte Elena Vişan. Educatoarea organizează aproape săptămâna câte o şedinţă la care sunt invitaţi mamele, taţii sau bunicii copiilor pe care îi are în grupă pentru a discuta cu ei probeleme pe care le întâmpină la clasă şi cum pot fi acestea remediate acasă.

“Trăim într-o societate unde totul funcţionează pe foarte repede înainte. Este foarte greu să ai grijă de copil când ştii că trebuie să-ţi păstrezi locul de muncă şi că este necesar să stai peste program la birou. Le-am explicat părinţilor acest aspect şi văd că au înţeles şi mă sprijină pentru educarea lor”, spune educatoarea.

Întrebări şi răspunsuri

Se ştie faptul că la unele grădiniţe de stat sunt fonduri insuficiente pentru reparaţii sau rechizite. Cum procedaţi astfel încât copiilor să nu le lipsească nimic?
E.V: Este adevărat că sunt fonduri insuficiente, dar totul cred că depinde de felul în care ne gospodărim. Pe mine mă ajută foarte mult părinţii şi ne sfătuim şi punem bani pentru tot ce trebuie cumpărat la grupa mea. Acum vor achiziţiona scăunele şi două dulapuri pentru rechizitele şi hainele celor mici.

Ce materii de predau la grădiniţa pe care o conduceţi?
E.V: Avem materii pe care le afecm în fiecare zi, ca de exemplu ora de lucru manual, de desen, ora de muzică, cea de educaţie fizică sau lecţiile de comunicare. Părinţii însă au posibilitatea să-şi înscrie copiii la ore de limbă engleză, de balet sau la arte marţiale. Acestea se organizează constracost.

Ce-i place
Educatoarea Elena Vişan spune că îi place să fie la curent cu toate noutăţile din domeniul modei şi că vrea să se înscrie la un curs de design vestimentar şi de coafură.

Ce nu-i place
“Nu-mi place politica, deşi urmăresc anumite emisiuni la televizor şi citesc ziare, pentru că de cele mai multe politicienii spun numai minciuni şi nu se fac nimic concret pentru noi, oamenii de rând”

Profil
Născută
20 decembrie 1956, judeţul Brăila

Ultima şcoală absolvită
Liceul Pedagogic din Brăila

Profesie
Este edcatoare şi director de grădiniţă

Familie
Căsătorită, are un fiu

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite