Aglomerație pe drumurile spre stațiunile montane de pe Valea Prahovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtiile din Azuga sunt singurele practicabile, pe zăpadă artificială. Foto Adelina Anei
Pârtiile din Azuga sunt singurele practicabile, pe zăpadă artificială. Foto Adelina Anei

Turiștii care se pregătesc de o vacanță în stațiunile de pe Valea Prahovei ar trebui să ia în considerare aglomerația și traficul intens de pe drumurile naționale care tranzitează județul. Polițiștii rutieri recomandă rutele ocolitoare.

ORA 11.00

Separatoare de sens la Bușteni

În zona staţiunilor parcările amenajate se vor ocupa rapid, iar automobiliştii vor fi nevoiţi să caute locuri de parcare pe străzile laterale, fapt ce va îngreuna şi mai mult circulaţia (orice viraj la stânga necesită acordarea priorităţii autovehiculelor care vin din sensul opus şi presupune, implicit, formarea de coloane de maşini în spatele celei care semnalizează pentru a vira pe o stradă laterală).

Tot pentru siguranţa şi fluidizarea traficului rutier, în staţiunea Buşteni au fost amplasate separatoare de sens. Acestea au rolul de a împiedica atât schimbarea sensului de mers cât şi traversarea neregulamentară a pietonilor, factori favorizanţi ai producerii de coloane de autovehicule.

Agenţii de poliţie rutieră acţionează la fiecare intersecţie din staţiunile montane şi în zona trecerilor pentru pietoni, unde, de regulă, apar probleme în ceeea ce priveşte fluenţa circulaţiei.

ORA 10.00

Plecarea din localităţile de domiciliu a numeroşi automobilişti, în cursul zilei de astăzi, va determina aglomerarea principalelor drumuri care duc înspre zonele turistice montane, în special DN1 Bucureşti - Braşov.

Pentru evitarea aglomeraţiei pe DN1 Bucureşti - Ploieşti se recomandă folosirea rutei alternative DN1A Bucureşti - Buftea - Ploieşti.

În cazul aglomerării segmentului Ploieşti - Braşov al DN1, pe Valea Prahovei, se poate circula pe acelaşi DN1A, tronsonul Ploieşti - Vălenii de Munte - Cheia - Săcele - Braşov.

Efective mărite de polițiști rutieri

Zilele următoare, care vor fi caracterizate de un trafic intens pe Valea Prahovei, vor duce la o intensificare a controalelor din partea agenţilor de la Poliţia Rutieră. „Vizăm o fluidizare a traficului pe DN1, de aceea vom avea echipaje în intersecții și în apropierea trecerilor de pietoni atât în stațiunile montane, cât și în Ploiești, Câmpina și celelalte orașe din Prahova. Viteza și combaterea consumului de alcool la volan vor fi principalele acțiuni asupra cărora ne vom concentra", ne-a spus comisarul Ștefan Crivăț, șeful Poliției Rutiere Prahova.

Deocamdată, agenții rutieri din Prahova nu au aplicat amenzi pentru lipsa cauciucurilor de iarnă pentru că, din punctul lor de vedere, carosabilul este „la negru", adică nu este acoperit de polei sau zăpadă. Un strat mai consistent, în zilele următoare, ar putea aduce șoferilor care circulă necorespunzător reţinerea certificatului de înmatriculare şi amenzi cuprinse între 603 şi 1.340 de lei, precum și 9 până la 20 de puncte de penalizare. Dacă șoferii provoacă blocaje în trafic, sancțiunile sunt foarte dure: amenzi cuprinse între 2.500 și 4.000 de lei.

Înainte de plecarea în călătorie, turiștii ar trebui să se intereseze de starea traseului ales, precum şi despre condiţiile meteo-rutiere prognozate pentru zona tranzitată. În acest scop poate fi apelat numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă: 021/9360.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite