Infracţiuni economice. Două ploieştence au „ţepuit” bugetul consolidat al statului cu aproape 200.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două ploieştence sunt cercetate penal pentru evaziune fiscală.

Mioara Popescu este suspectată că a înregistrat în contabilitatea firmei pe care o administra  cheltuieli nereale ce au condus la influenţarea rezultatului fiscal.  Acesta ar fi „ţepuit" bugetul de stat cu suma de 68.730 lei, în contul TVA.Cercetările continuă cu învinuita în stare de libertate pentru stabilirea întregii activită infracţionale. La data începerii urmăririi penale prejudiciul a fost recuperat integral.

De dosar penal are parte şi o altă ploieşteancă, de 44 de ani, administrator al unei societăţi comerciale. Oamenii legii au descoperit că, în perioada 25 aprilie - 30 decembrie 2009, aceasta a reţinut fără să vireze la bugetul consolidat la statului obligaţii fiscale cu reţinere la sursă în valoare totală de 1.664 lei. Totodată, acesta a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii cheltuieli ce au la bază operaţiuni economice nereale, fapt ce a influenţat rezultatul fiscal, prejudiciind bugetul de stat cu suma totală de 100.188 lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite