Dosar penal, în Prahova, pentru pescuit cu metoda „parașuta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul
Foto Adevărul

Pescuitul cu două lansete și o plasă monofilament i-au adus unui bărbat de 45 de ani din Ploiești, care dădea la undiță pe râul Teleajen, dosar penal.

Bărbatul a fost surprins de jandarmi, marți, în jurul orei 15.30, în zona barierei Bucov, în timp ce încerca sa prindă pește cu ajutorul unor plase monofilament.

Pescarul este Iulian D., de 45 de ani, din Ploiești. Acesta pescuia pe malul râului Teleajen, sub podul rutier din zonă, cu ajutorul a două lansete la capătul cărora era atașată o plasă monofilament, metoda fiind cunoscută sub numele de „pescuit cu parașuta",  interzisă de lege.

Celui în cauză, i s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru „producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale și în apele maritime interioare", dosar care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea continuării cercetărilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite