Pistol mitralieră, posibil din lotul Ciorogârla, găsit în podul unei case din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase, împreună cu judiciarişti, luptători din cadrul S.I.R. şi jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile "Matei Basarab" Ploieşti, au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru depistarea deţinătorilor ilegali de arme.

În timpul unei percheziţii domiciliare, la locuinţa lui Sorin Ion si Dumitru Cristian, ambii în vârstă de 23 de ani, din municipiul Ploieşti, în podul casei a fost găsită o armă militară tip pistol mitralieră.

"Poate fi de oriunde, chiar şi din lotul Ciorogârla, dar nu ne putem pronunţa deocamdată. Arma a fost trimisă la Bucureşti pentru expertiză. Nu excludem nici o varianta privind provenienţa acesteia", ne-a declarat Daniel Radu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.

Celor doi le-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor" faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 279, alineatul 1 şi 3 din Codul Penal, fiind cercetaţi în stare de libertate.

Arma găsită a fost ridicată, ambalată şi sigilată fiind înaintată Institutului de Criminalistică - Bucureşti, în vederea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice.

Poliţiştii  Serviciului A.E.S.P. continuă cercetările pentru stabilirea provenienţei armei, precum şi stabilirea întregii activităţi infracţionale a făptuitorilor.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite