Doi elevi din Ploieşti au ajuns la spital după ce au fost bătuţi în şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două bătăi s-au înregistrat în aceeaşi zi, în două şcoli din Ploieşti, iar elevii au nevoie de îngrijiri medicale. Pentru că nu au anunţat incidentele în timp util, directorii unităţilor de învăţământ vor fi sancţionaţi de Inspectoratul Şcolar Prahova.

Primul incident s-a petrecut la Colegiul „Spiru Haret" din zona de Sud a oraşului. Georgian Andrei, un elev de clasa a IX-a, care locuieşte în comuna Brazi, a fost bătut de un coleg de la clasa a XI-a, pentru că i-ar fi luat partea unui prieten într-o îmbrânceală produsă pe scările şcolii, în pauză. „Anchetăm în acest caz şase elevi. Unul este cel de la care a plecat conflictul de pe scări, victima şi alţi patru care au dat buzna în clasa lui Andrei Georgian să se răzbune. Deocamdată nu am stabilit exact cine este agresorul pentru că un alt elev şi-a luat vina asupra sa", ne-a spus Mihai Sandu, directorul Colegiului Spiru Haret.

Cert este însă că Andrei Georgian a ajuns la spital unde a avut nevoie de copci la frunte şi la buză, însă nu a necesitat internarea. Cei patru elevi care i-au cerut socoteală victimei sunt toţi consăteni, din comuna Râfov.

Nu sunt la primul incident

Al doilea incident s-a petrecut în şcoala „Anton Pann" din cartierul Bereasca. Doi elevi de clasa a VII-a s-au certat şi s-au îmbrâcit în vestiar, după terminarea orei de sport, iar unul dintre ei a căzut şi s-a lovit la cap. Incidentul a fost semnalat la Ambulanţă, însă nici acest elev nu a avut nevoie de internare. Medicii i-au făcut investigaţiile medicale de rigoare.

Cei mai şifonaţi din aceste incidente au ieşit, însă, directorii celor două şcoli, Mihai Sandu şi Viorica Nicolescu. „Ambii aveau obligaţia de a anunţa imediat Inspectoratul Şcolar, există proceduri clare în acest sens, iar din această cauză vor fi sancţionaţi în urma unui consiliu care se va desfăşura zilele următoare", ne-a spus Gheorghe Borovină, inspector şef al ISJ Prahova.

Aceştia riscă cel puţin o mustrare scrisă, iar elevii implicaţi în conflict scăderea notei la purtare, mai puţin agresorul de clasa a XI-a de la Spiru Haret care poate fi şi exmatriculat.

Ambele şcoli nu sunt la primul incident de acest gen. În 2007, la Anton Pann, un elev a scos un briceag la un coleg, în timpul orei de sport, care s-a rănit la deget, în timp ce încerca să i-l smulgă din mână, iar în 2009, la Spiru Haret, o fată a fost înţepată, tot cu un briceag, de colegul de bancă care era şi fostul iubit.

Explicaţiile sunt destul de simple: şcoala Anton Pann este situată într-un cartier de romi, iar la Spiru Haret învaţă elevi din tot judeţul, majoritatea cu o situaţie şcolară slabă, în timpul gimnaziului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite