Deţinuţii, cea mai ieftină forţă de muncă în Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penitenciarul din Ploieşti se transformă în societate de plasare a forţei de muncă. Penitenciarul pune la dispoziţie persoanelor juridice interesate oameni privaţi de libertate, pe o perioadă de până la un an.

Astfel, cei aflaţi după gratii pot presta lucrări, sub pază, în domeniul construcţiilor civile şi industriale, rutiere şi feroviare, în agricultură, curăţat parcuri şi spaţii verzi. Aceştia pot fi puşi să lucreze şi la ambalat confecţii textile sau la recuperarea deşeurilor şi la reciclarea acestora. Ca să atragă cât mai multe oferte, reprezentanţii  Penitenciarului Ploieşti spun că tarifele pentru prestarea serviciilor sunt negociabile în funcţie de complexitatea lucrărilor efectuate.

„De exemplu, pentru o zi de muncă la câmp perecepem un tarif aproximativ de 50 de lei, de persoană, din care 40% revine persoanei care munceşte. Noi avem 643 de persoane private de liberate, cei mai multe dintre acestea  fiind dornice să obţină un venit. Avantajul pentru deţinuţi este că pot fi propuşi pentru comisiile de eliberare condiţionată", a declarat inspector Cristina Comnea, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului Ploieşti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite