Ploieşti: Dalkia anunţă disponibilizări în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti: Dalkia anunţă disponibilizări în masă
Ploieşti: Dalkia anunţă disponibilizări în masă

Conducerea principalului furnizor de energie termică al municipiului- Dalkia SA a anunţat că, din motive economice, intenţionează să concedieze jumătate din salariaţi.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a discutat vinerea trecută cu liderii de sindicat şi cu directorii SC Dalkia Termo Prahova SA despre planul de restructurare a personalului, stabilit de societate.

La întâlnire au fost prezenţi şi doi consilieri locali membri în Comitetul de Coordonare al furnizorului de energie termică. Edilul-şef a dorit să lămurească problemele existente la societate şi a solicitat un raport complet în ceea ce priveşte timpul de reacţie al echipelor de la Dalkia în cazul unei avarii.

Acesta s-a arătat îngrijorat  de faptul că, dacă ar apărea probleme tehnice, din cauza disponibilizărilor, nu ar mai fi suficienţi oameni pentru munca pe teren.

Fără disponibilizări până la 31 decembrie
Liderii de sindicat l-au informat pe primarul Volosevici că au primit deja o notificare din partea conducerii societăţii prin care au fost anunţaţi că începând cu data de 27 iulie, anul acesta, începe procedura de concediere a 80 de angajaţi din cei peste 150 existenţi, deşi  există un act adiţional al contractului colectiv de muncă prin care se stipulează că până la sfârşitul acestui an nu se pot face disponibilizări de personal.

Primarul Andrei Volosevici a solicitat conducerii SC Dalkia, la finalul întâlnirii de vineri, convocarea de urgenţă a unui Comitet de Coordonare, suspendarea termenului de începere a procedurii de concediere colectivă, prezentarea unui raport complex vizând timpul de reacţie al echipelor de intervenţie în caz  de urgenţă şi noua organigramă a societăţii.
Edilul s-a întâlnit din nou astăzi cu liderii de sindicat de la Dalkia pentru a analiza împreună programul de restructurare.

Domneşte tensiunea la Dalkia
Vestea că urmează disponibilizări menţine starea de tensiune printre angajaţii Dalkia. Unii dintre ei spun că nu este corect să fie daţi afară mai ales într-o perioadă în care le-ar fi foarte greu să găsească un loc de muncă.

“Este nedrept, pentru că suntem oameni şi pentru că avem familii. Cei care ne conduc ar trebui să-şi micşoreze veniturile lunare, ca să nu fie nevoiţi să dea afară oameni. Toţi trebuie să suprevieţuim acetie perioade de criză economică”, a spus Marin P., un salariat al societăţii de termoficare.

“Este de necrezut ce se întâmplă şi nu e corect. Mie o să-mi fie foarte greu să mă angajez în altă parte, dacă nu imposibil, pentru că sunt trecut de 40 de ani. Îmi este teamă că voi ajunge în stradă, avem datorii la banci, cu ce o să mai reuşim să le achităm”, se întreabă Valeriu D, un alt angajat al Dalkia SA.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite