Culmea furtului din pădure: au vrut să transporte copacii tăiați cu tractorul pădurarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul Ploiești
Foto Adevărul Ploiești

Trei prahoveni au fost prinși în flagrant în timp ce se pregăteau să transporte mai mulți goruni tăiați din pădure, cu remorca de la tractorul pădurarului.

Polițiști, jandarmi și inspectori ai Direcţiei Silvice Prahova, dar și ai Gărzii Naţionale de Mediu au organizat flagrantul în comuna Măneşti, satul Gura Crivăţului.

Aceștia i-au prins pe I. Nicolae, E. Florin şi O. Gheorghiţă, după ce aceștia smulseseră din pământ cu ajutorul unui utilaj forestier dotat cu troliu, 11 arbori nemarcați din specia gorun.

Arborii fuseseră secţionaţi cu ajutorul unui fierăstrau mecanic şi încărcaţi în remorca trasă de un tractor care îi aparţine pădurarului. În urma evaluării cubajului, specialiștii silvici au stabilit că cei trei au sustras un volum de 3,8 m.c. material lemnos în valoare de 797 lei.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Ploieşti în vederea continuării cercetărilor.

Faţă de cei în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de smulgere ilegală de arbori şi sustragere de material lemnos din Fondul Forestier Naţional.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite