Cristian Iancovici este noul director al RATP Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Iancovici. Foto observatorulph.ro
Cristian Iancovici. Foto observatorulph.ro

Numele viitorului director al regiei ploieștene de transport era dat ca sigur de mai multă vreme. Cu toate acestea, pe ultima sută de metri, s-au înscris alți doi candidați. Cinci ore au durat deliberările pentru alegerea directorului RATP.

Cristian Iancovici, Costin Fieraru şi Nelu Gheorghe s-au înscris în cursa pentru director al RATP Ploiești, însă ultimele două dosare de candidatură au fost respinse fie pentru că nu erau complete, fie pentru că nu îndeplineau condițiile de studii de specialitate, după cum a declarat viceprimarul Ploieștiului, Raul Petrescu.

Chiar și așa, membrii Consiliului de Administrație al RATP au avut nevoie de 5 ore, marți seară, pentru numirea lui Cristian Iancovici în fruntea regiei. Acesta a primit un punctaj de 21 de puncte din 25 posibile din partea membrilor CA al RATP.

Iancovici este şeful Serviciului de Circulaţie din cadrul Regiei.

Marțea viitoare, acesta va semna contractul de mandat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite