Crăciun eco și hand-made la Ploiești FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Glob realizat de doamna Emilia, prin tehnica origami, din material textil. Foto Alex Policală
Glob realizat de doamna Emilia, prin tehnica origami, din material textil. Foto Alex Policală

Alternativa propusă în acest an de meșteri populari, designeri și artiști plastici, veniți cu decorațiuni, haine și cosmetice în Ploiești, este a unui Crăciun ecologic și nostalgic, ca în căsuța de la țară a bunicilor.

Pentru prima dată în ultimii ani, centrul Ploieștiului nu mai este ocupat de tarabele insalubre ale comercianților care vindeau bibelouri, obiecte kitsch și decorațiuni cu inimioare, îngerași sau chipuri de maneliști pe post de cadouri pentru Crăciun. În această iarnă, „asediul" Parcului Nichita Stănescu, din buricul târgului, aparține exclusiv designerilor, sticlarilor, meșterilor populari sau unor prahoveni care și-au descoperit întâmplător pasiunea pentru frumos.

Instalați confortabil în căsuțe de lemn, aceștia au venit la Ploiești din toată țara și vor „staționa" în oraș până în Ajunul Crăciunului. Oferta este extrem de variată, și chiar ploieștenii cu portofele mai subțiri au de unde alege un cadou unic, lucrat cu trudă și pasiune, pentru cei dragi.

Globuri din rochia de mireasă

Doamna Emilia, de exemplu, a „furat" meserie de la fiica sa, Ana-Maria care a început, în urmă cu doi ani, să lucreze bijuterii din pastă fimo. La început a ajutat-o, dar foarte repede a început să confecționeze singură podoabele. Pentru târg a lucrat 12-14 ore pe zi, în ultimele trei săptămâni.

„Am lăsat acasă bijuteriile și am venit doar cu obiecte specifice Crăciunului, globuri, ghirlande și decorațiuni", spune ploieșteanca. În căsuța de povești a femeii găsești brăduți, stele și patine din pâslă, globuri lucrate în tehnica origami din material textile, dar și multe alte lucruri în care și-a pus o parte din suflet și din viață. „O parte din globuri sunt decorate cu bucăți din rochia mea de mireasă sau din rochia Anei-Maria de la cununia civilă. Sunt foarte speciale", spune artista.

Glob realizat din rochia de mireasă a doamnei Emilia. Foto Alex Policală

Click pe imagini pentru imagini de la târgul din Ploiești

Decorațiuni hand-made

Este puțin dezamăgită de interesul redus al ploieștenilor pentru decorațiunile eco și hand-made, însă pune totul, deocamdată, pe seama ploii. Prețurile decorațiunilor variază între 7 și 35 de lei.

Surprizele de la târg sunt la tot pasul. O altă tehnică de confecționare a globurilor este cea din straturi de hârtie, decorate cu foiță de cupru și metal. În această tehnică este expertă Andreea Niculescu, o artistă plastică din Ploiești. „Toate sunt lucrate exclusiv hand-made, iar prețurile variază între 5 și 15 lei, unele acceptabile considerăm noi. De altfel, oamenii au fost interesați de produse și le-au cumpărat atât pentru a le face cadouri cât și pentru acasă", spune Andreea. În căsuța artistei mai găsești și bijuterii hand-made, din lut, pictate manual sau din realizat din os traforat după o tehnică specială.

Din alte căsuțe, de unde se ițesc fote, brâuri, cușme și ii parcă te aștepți să apară bunici blânzi, cu bărbi albe sau bătrâne blânde cu fusul la brâu. Meșterii populari au reinterpretat portul popular sau au adus la vânzare piese originale, din toate regiunile țării, dar și genți din piele, cosmetice naturale, icoane sculptate în lemn și mici figurine din sticlă.

Târgul cu bunătăți

Puțin mai departe, în parcul Toma Socolescu, la „Târgul cu bunătăți" se răsfață pe tarabe borcane cu zacuscă, gemuri, magiunuri şi dulceţuri, ciuperci murate în fel şi chip,  pălincă, murături asortate și suc tocmai stors din mere proaspete. Negustori din Bran, Fundata, Sălaj și Prahova au adus în faţa Halelor Centrale produse de sezon, produse din carne, caşcaval afumat, fructe, legume şi gemuri. Și aici, târgul va fi deschis până înainte de Crăciun.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite