Ploieşti: Andreea Crăciun iubeşte fotografia şi are propriul fotoblog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai 17 ani, tânăra este fascinată de tot ceea ce poate capta aparatul de fotografiat, drept urmare ea, împreună cu prietenul ei, au creat un blog pe care postează împreună fotografii

În urmă cu trei ani, pe când avea doar 14 ani, Andreea a primit cadou de la părinţi, fără o anumită ocazie, un apart foto. Din curiozitate, fata a examinat minuţios aparatul şi a descoperit în timp că îi place foarte mult să fotografieze în jurul său. Şi-a rugat părinţii să-i cumpere un aparat mai bun, pe care îl foloseşte şi în prezent.

„Cred că am făcut 500 de poze până acum, de cele mai multe ori cadrele perfecte apar când nici nu mă aştept. În general nu prelucrez pozele mele decât foarte puţin pentru că îmi place să le las în varianta lor originală” explică tânăra, care este elevă la Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”. Una dintre persoanele care a încurajat-o foarte mult pe acest drum, pe lângă părinţii care au susţinut-o permanent, este Marius Stanca, prietenul fetei. Pe Marius l-a cunoscut prin intermediul Internetului, pe unul din site-urile băiatului. Descoperind că au împreună o pasiune comună pentru fotografie, cei doi s-au decis în scurt timp să realizeze un fotoblog pe care să posteze creaţiile lor.

„În iulie anul acesta am deschis acest site, de partea tehnică s-a ocupat Marius iar eu, dar şi el, postăm fotografii. În site am vrut să cuprindem bucăţi de viaţă care per total reprezintă viaţa nostră. Numele siteului, lifeseduction, vine de la ideea că trebuie să laşi viaţa să-ţi arate că este foarte frumoasă şi te poate seduce dacă te laşi purtat de paleta de culori pe care o oferă”, mai spune Andreea.

Imagini din Ploieşti şi nu numai
Pentru că prietnul fetei este din Bucureşti, pe site-ul lor pot fi văzute atât imagini din Ploieşti, cât şi din Capitală. Andreea intenţionează însă ca pe viitor să aibă pe fotoblog şi imagini din toată ţara, locaţii deosebite cu potenţial artistic foarte ridicat. „Pentru mine arta fotografică este o pasiune pe care o să o am toată viaţa, este o bucurie permanentă, indiferent dacă voi reuşi să o cultiv sau va rămâne doar un hobby. 

Ideal ar fi însă să o pot combina cu altceva, cum ar fi jurnalismul, sau un alt domeniu, pentru a beneficia de un orizont mai lărgit”, spune eleva. De atlfel, la fiecare petrecere la care participă alături de prietenii ei, fata este fotograful de serviciu, iar toţi amicii ştiu că le ea se strâng cele mai multe poze de la toate evenimentele. Chiar şi în familie, tot ea este cea care imortalizează toate momentele speciale.

„Mama şi tata sunt ingineri amândoi, pasiunea mea nu este transmisă de la niciunul dintre ei, dar cu toate astea m-au susţinut să fac ceea ce-mi doresc şi cât timp îmi place fotografia, nu au nimic împotrivă”, adaugă tânăta artistă. Andreea mai spune că vrea să păstreze fotoblogul şi să posetze pe el cât de des este posibil, iar vizitatorii să fie mereu impresionaţi de imaginile realizate de ea.


Întrebări şi răspunsuri:
Ce alte pasiuni mai ai?
A.C.:
Îmi place foarte mult să scriu, acum scriu proză scurtă, dar am scris şi un roman la care trebuie să mai lucrez pentru a fi gata. Se numeşte „Istoria unei vieţi” şi este inspirat din realitate. Aş fi încântată să urmez după liceu o facultate de jurnalism sau măcar nişte cursuri de fotografie, pentru că pasiunile mele trebuie valorificate.

Cum profesorii tăi pasiunea ta pentru fotografie?
A.C.:
M-am implicat şi în activităţi organizate şi realizate de reprezentanţii Colegiului „I.L.Caragiale”. Acum am în plan să realizez un proiect, „Susţine fotografia”, care este gândit de mine şi care va conţine vizionări pe această temă, oferirea unor informaţii legate de ofertele de cursuri de fotografie, organizarea unor expoziţii în şcoală şi alte activităţi similar.

Ce-i place:
„Îmi place foarte mult să desenez portrete şi schiţe în creion, desenez de când eram foarte mică şi încercam să realizez desenele animate pe care le vedem la televizor”, spune eleva.

 Ce nu-i place:
Tinerei nu-i plac lucrurile neorganizate şi nepuse la punct, nu-i place dezordinea, dar nici oamenii dezordonaţi. Când lucrează ceva la calcuator sau în camera ei, totul trebuie să fie aranjat, pus la punct şi ordonat, pentru că altfel îşi poate pierde concentrarea.


PROFIL
NĂSCUTĂ:
22 ianuarie 1992, Ploieşti
STUDII:
Elevă a Colegiului Naţional „I.L.Caragiale”
FAMILIE:
Este singură la părinţi

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite