Ploieşti: Constantin Voiculescu, cel mai experimentat agent de turism din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De peste 30 de ani lucrează în turism şi are o experienţă de invidiat.

Dacă un ploieştean are de rezolvat o problemă în domeniul turismului, fie că este în căutarea unei oferte de călătorie, fie că a găsit deja una dar vrea un pont pentru a-şi face voiajul mai plăcut, Constantin Voiculescu este omul de care are nevoie. Prin pasiunea sa pentru acest domeniu şi experienţa acumulată atât în prezent cât şi înainte de 1989, a devenit persoana care ştie multe răspunsuri.

„Iniţial, pornisem pe alt drum. Am făcut Şcoala Tehnică de Contabilitate, cum se numea atunci, care nu era echivalentă cu liceul, şi a trebuit să fac, apoi, şi liceul la seral, pentru a da la facultate. În momentul în care am terminat a apărut o hotărâre de guvern prin care cei cu studii cu durata de patru ani aveau dreptul să dea la facultate în profilul respectiv. Atunci m-am ambiţionat şi nu am vrut să dau la ASE, ci m-am hotărât să dau la Geografie, graţie profesoarei mele Minodora Iliescu, o persoană deosebită, care mi-a insuflat dragostea pentru această materie“, povesteşte Constantin Voiculescu.

Odată ajuns pe băncile acestei facultăţi a fost captivat de domeniul respectiv. A avut ocazia să înveţe despre frumuseţile lumii şi să cunoască foarte bine ţara noastră. „În timpul studenţiei am făcut foarte multe călătorii. În patru ani de zile am acoperit tot teritoriul ţării cu excursii pe care le organizam la facultate şi mi-a plăcut atât de mult încât m-am orientat spre profilul de turism“, declară Constantin Voiculescu.

Turism înainte şi după Revoluţie
După absolvire, a lucrat mai întâi ca profesor, dar viaţa la catedră nu era pe gustul unui tânăr plin de energie care dorea să colinde lumea şi să-i înveţe şi pe alţii să facă asta. Aşa a ajuns să lucreze la Oficiul Naţional de Turism (ONT), instituţia prin care se putea călători organizat, pe vremea comuniştilor.

„În 1978 m-am angajat în turism. Atunci era mai uşoară activitatea de turism, deoarece aveam Oficiul Naţional care ne dădea spre valorificare pachetele turistice externe şi noi nu făceam altceva decât să le vindem. Ce făceam atunci noi, ne ocupam de pachetele de turism intern. Acestea erau creaţia noastră, excursiile interne, de odihnă şi tratament. În prezent, pregătim şi pachete turistice externe şi pachete de turism intern“, spune cel care în prezent conduce agenţia Corola din Ploieşti.

Din păcate, ca unul care a văzut multe în activitatea sa, ştie că turismul intern merge mult mai prost acum, în ciuda faptului că frumuseţile patriei nu sunt deloc puţine.  „Atunci avea circuite de 14-15 zile, în turul României, la un preţ de 3.700 de lei, iar acum ajunge la 8.000 de lei acelaşi pachet de servicii“, declară Constantin Voiculescu.

Profil
NĂSCUT

20 mai 1947, Mizil

EDUCAŢIE
Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti

EXPERIENŢĂ
Lucrează în turism de peste 30 de ani

FAMILIE
Necăsătorit, nu are copii

Întrebări şi răspunsuri
E greu să lucrezi în domeniul turismului?

Nicio meserie nu este grea, orice meserie este frumoasă în momentul în care îţi place. Dacă faci lucrurile cu plăcere, totul pare uşor.

Se poate face comparaţie între destinaţiile turistice?
Nu poţi spune că un loc este mai frumos decât altul, sau cel puţin eu nu pot spune că este aşa. Fiecare îţi oferă câte ceva, o excursie nouă este o experienţă nouă.

Ce loc din ţară e mai special?
Pot spune că Delta Dunării este un loc care îmi place mai mult.

Ce faceţi în timpul liber?
Timp liber am sâmbăta şi duminica, atunci când nu suntem în sezon. Dar şi atunci mai stai şi mai studiezi diferite oferte turistice.

Ce-i place
Îmi place turismul, aceasta este mare mea pasiune, apoi îmi place să lucrez cu oamenii, să-i ascult, să pătrund în minte lor şi să înţeleg ce vor, pentru a putea să le ofer ceea ce îşi doresc, ceea ce li se potriveşte, în domeniul serviciilor turistice.

Ce nu-i place
Nu-mi place peştele şi nu-mi place carnea de oaie. În rest, nu-mi plac scandalurile, bătaia, agresivitatea şi dezordinea. Tot timpul am fost o persoană care am încercat să aplanez astfel de manifestări în jurul meu.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite