Consiliul Judeţean Prahova face angajări pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, noii angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Protecţie a Plantelor şi de Întreţinere a Drumurilor Judeţene Prahova vor face o demonstraţie a abilităţilor lor.

Consiliul Judeţean Prahova inaugurează astăzi Serviciul de Drumuri din cadrul Direcţiei Judeţene de Protecţie a Plantelor şi de Intreţinere a Drumurilor Judeţene Prahova.

Cei 38 de noi angajaţi ai acestui serviciu, cărora li se adaugă un număr de 8 persoane cu funcţii de conducere, vor demostra utilitatea serviciului nou înfiinţat printr-o lucrare de întreţinere a Drumului Judeţean 101 F Valea Călugarească-Dârvari.

Serviciul a fost înfiinţat printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova, care a fost aprobată în luna martie a acestui an şi este finanţat, potrivit acestei hotărâri, din bugetul judeţului.

În ceea ce priveşte atribuţiile acestui serviciu, ele fac referire la întreţinerea comună a tuturor drumurilor, asigurarea scurgerii apelor din zona drumului, prevenirea efectelor inundaţiilor, întreţinerea mijloacelor pentru siguranţa circulaţiei rutiere şi de informare şi asigurarea esteticii rutiere a drumurilor.

În cadrul Consiliului Judeţean Prahova mai există şi Direcţia de Administrare Reţea Drumuri şi Clădiri, care are în atribuţii reabilitarea drumurilor judeţene.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite