Adevarul.ro

Numărul mic de oferte din piaţă a menţinut ridicat preţul proprietăţilor cu valoare de patrimoniu cultural, deşi multe sunt într-o stare deplorabilă sau chiar pe cale să se prăbuşească. Oraşul Ploieşti n-a intrat în epoca modernă cu un inventar arhitectonic bogat. Chiar şi aşa, clădiri istorice au fost distruse sistematic datorită unei lipse generale de interes.

Abia în anul 2002 primăria oraşului a eliberat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) prin care s-a stabilit perimetrul unei zone protejate care ar fi trebuit să împiedice dezvoltările urbane haotice şi care ar fi trebuit să protejeze clădirile vechi.

Din păcate acest lucru a funcţionat doar selectiv. Cea mai bună dovadă este o clădire de birouri din sticlă şi oţel care se învecinează cu o serie de case construite în anii 1800 şi care stau să se prăbuşească. Este ade­vărat, birourile res­pective au apărut pe harta oraşului înainte de intrarea în vigoarea a PUZ-ului cu pricina. Sunt multe companii care au ales zona istorică a oraşului pentru a-şi desfăşura activitatea, chiar dacă aici chiriile şi preţurile proprietăţilor sunt cu 30% mai mari decât în alte cartiere.

Majoritatea au contractat vile pe care şi-au luat angajamentul să le renoveze ca în fotografiile de epocă. Acelaşi lucru l-au promis şi oamenii cărora li s-au retrocedat casele sau care au cumpărat proprietăţile.

Dar nu toţi s-au ţinut de cuvânt. „La doi paşi de prefectură, în centrul oraşului, nişte oameni de afaceri străini au cumpărat trei case pe care ulterior le-au demolat şi au ridicat în locul lor o clădire de birouri.

Şi nu sunt singurii care au făcut asta", spune Paul Dumbrăvanu, proprietar al agenţiei imobiliare RE/MAX Star Ploieşti. Din fericire, această situaţie nu este foarte des întâlnită.

În schimb, clădirile care au supravieţuit demolărilor se află într-o stare deplorabilă sau au fost restaurate fără respectarea arhitecturii originale.„Atunci când vine vorba de clădiri vechi, a căror poveste este puţin spre deloc cunoscută şi a căror prăbuşire pare a fi garantată, pe unul din primele locuri cred că se află blocul Toboc", spune Lucian Vasile, unul dintre realizatorii proiectului Republica Ploieşti,care îşi propune să promoveze refacerea oraşului. Situat pe strada Democraţiei, la numărul 1, astăzi imobilul este mai degrabă un motiv să ocoleşti zona decât un obiectiv turistic sau o emblema a patrimoniului ploieştean.

Blocul poartă numele celui care l-a construit în 1920, Dumitru Buta, poreclit de ploiesteni „Toboc" deoarece era scund şi îndesat. La mansardă a locuit pentru o vreme şi Toma Caragiu, în anii tinereţii sale. După 1990, clădirea a ajuns să fie locuită în majoritate de persoane de etnie rromă şi este în proprietatea primăriei, cu destinaţia de locuinţe sociale. Reabilitări, în schimb, nu s-au făcut, lucru care se vede cu uşurinţă după numărul de geamuri sparte, după tencuiala căzută sau după grija cu care toţi trecătorii circulă pe trotuarul de vizavi de teamă să nu le cadă vreunul dintre balcoane în cap.

Bulina roşie- emblema zonei

Ceva mai „norocoasă" este Casa Ergas Mamaciu care a fost renovată, dar după ureche, fără nicio legătură cu imaginea originală. Este cunoscută azi drept Teatrul de Copii Ciufulici. „Stilul clădirii este unul ciudat pentru Ploieşti, arhitectura sa neogotică fiind în acest moment unică în oraş şi se aseamănă întrucâtva cu Casa Universitarilor din Bucureşti", explică Vasile.

Primăria spune că nu are bani să se ocupe de aceste clădiri. Dovadă stă faptul că Palatul Culturii, a cărui piatră de temelie a fost pusă în anul 1906 şi a cărui renovare a fost începută în 2002 s-a transformat într-un şantier părăsit, în condiţiile în care termenul de finalizare era noiembrie 2005. Clădirea este etichetată cu bulină roşie, la fel ca majoritatea construcţiilor din zonă.

„Soluţia pentru toate aceste case ar fi o legislaţie care să încurajeze investiţiile private", crede Liana Dobrinescu, consultant al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Prahova.

Oferte pe numărate

Cu bulină sau fără, proprietăţile din zonă sunt cu 30% mai scumpe decât altele similare din oraş. „Pe piaţă apar două-trei case la vânzare anual în această zonă, chiar şi în condiţiile în care aici un metru pătrat construit costă peste 1.000 de euro, iar în restul oraşului tranzacţiile se fac pentru 700-800 de euro maximum", spune Paul Dumbrăvanu.

În ceea ce priveşte terenu­rile, oferta este şi mai mică. „De exemplu, acum există un singur teren scos la vânzare, cu o suprafaţă de 600 de metri pătraţi şi un preţ de 500 de euro pe metru pătrat, dar cu restricţie de ri­dicare a unei clădiri de maximum cinci etaje", de­tali­a­ză Dumbrăvanu.