Ploieşti: Cinthya Enache participă la Miss pentru încrederea de sine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent a fost desemnată Miss Prahova 2009. La nici 21 de ani, ploieşteanca a participat la zeci de concursuri de frumuseţe şi s-a clasat printre ocupantele primelor trei locuri de nenumărate ori.

Cinthya Enache este studentă în anul doi la Facultatea de Litere şi Ştiinţe, din cadrul Universităţii de Petrol Gaze din Ploieşti. Este o tânără frumoasă şi ambiţioasă. Ea afirmă că nimic şi nimeni nu-i poate sta în cale atunci când se hotărăşte să participe la concursurile de frumuseţe.

“Am o mentalitate de învingător, pentru că de fiecare dată când merg la evenimente de acest gen ştiu că pot să câştig. Ambiţia mă determină să gândesc astfel. Am pe cel mai bun sfătuitor alături de mine, omul care îmi îndrumă paşii şi care îmi este prieten şi confident. Este vorba despre mama mea”, spune Cinthya. Ploieşteanca este nelispită de la concursurile de frumuseţe organizate în Prahova.

A fost desemnată pentru prima oară Miss în cadrul unui eveniment organizat de câţiva oameni de afaceri italieni, într-un club din municipiu. “M-am înscris la primul meu concurs în 2004, după ce am făcut vreo patru şcoli de modeling. Nu m-am urcat pe scenă decât după ce am fost sigură pe mine.  Am învăţat paşi, să fiu spontană, să vorbesc clar, la subiect, ce poze trebuie să fac când mă prezint în pantaloni, pe scenă, şi cum trebuie să stau când am fustă pe mine. Însă, cele mai multe lucruri le-am învăţat din pratică, când eşti pun în faţa unor situaţii cărora trebuie să le faci faţă”, afirmă tânăra.

Miss nu înseamnă doar frumuseţe
Cinthya Enache a obţinut titlul de miss boboc în primul an de liceu, premiul presei la un alt astfel de eveniment şi a fost ocupanta locului doi la Miss UPG Ploieşti, aceste premii reprezentând doar o mică parte din palmaresul său.

“E plăcut să fii frumoasă dar e greu. E vorba tot de mentalitate, pentru că mulţi văd “ambalajul” şi generalizează spunând că toate fetele care participă la Miss sunt la fel. Cred că fiecare are personalitatea şi inteligenţa ei. Într-adevăr sunt fete care pot arăta în afară de frumuseţea exterioară şi pe cea interioară. Cred că trebuie să fim private în ansamblul. Şi apoi cred că este vorba şi de invidie, de răutatea unora”, susţine câştigătoarea titlului de Miss Prahova 2009.

Vrea să aibă propria afacere
Cinthia Enache îşi doreşte ca după absolvirea facultăţii să lucreze într-un domeniu de activitate  în care să călătorească mult. Visează să devină o femeie independentă şi să aibă propria afacere. “Merg la cursuri mereu, pentru că studiul este important pentru mine,  aşa cum ar trebui să fie pentru fiecare tânăr. Nu pot spune că am mulţi prieteni, dar pe cei puţin pe care îi am îi respect şi îi ţin aproape. Important nu este numărul lor, ci felul în care te apreciază şi la ajută la nevoie”, consideră Cinthya.

Întrebări şi răspunsuri
Cum trebuie să fie bărbatul ideal?
C.E:
Trebuie să fie ambiţios ca mine, interesant, puternic şi inteligent. Trebuie să existe preocupări comune. Frumuseţea nu contează pentru mine.

Ce femei, persoane publice, din România admiri şi de ce?
C.E:
Le admir pe Andreea Marin, Andreea Raicu şi pe Mihaela Rădulescu. Sunt femei extraordinare, care au reuşit să aibă tot de la viaţă, şi care au muncit mult să ajungă unde sunt astăzi. 

Sunt importante premiile pe care le câştigi? Şi pentru asta participi la concursuri de Miss?
C.E:
Premiile nu au fost niciodată substanţiale, eu particip din plăcere nu ca să iau premii. Cel mai important premiu pe care l-am obţinut la toate aceste evenimente a fost încrederea în forţele proprii.

Ce-i place
Cinthya Enache spune că este îndrăgostită de dansul oriental şi că îi place să facă mult sport. În copilărie, a practicat gimnastica ritmică de performanţă. În timpul liber citeşte romane de dragoste şi iese în oraş cu prietenii.

Ce nu-i place
“Evit oamenii răutăcioşi şi pe cei invidioşi. Am grijă la prietenii pe care mi-i fac şi nu iert minciuna. Mama m-a învăţat să fiu un om corect cu mine şi cu cei din jur”, spune Cinthya.

PROFIL
NĂSCUTĂ:
13 ianuarie 1989, la Ploieşti
STUDII:
Facultatea de Litere şi Ştiinţe, UPG Ploieşti
FAMILIE:
Necăsătorită

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite