Cinci elevi de la ţară dau „clasă“ şcolarilor de la oraş FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
arhiva
arhiva

În urmă cu trei ani, patru fete şi un băiat, premianţi, au lăsat şcolile de la ţară pentru a învăţa carte la oraş.  Bursierii sunt acum printre cei mai buni elevi ai Colegiului„Jean Monnet" din Ploieşti.

Performanţa primilor beneficiari ai programului naţional de burse pentru elevii din mediul rural, din Prahova, este notabilă. Cei cinci sunt acum elevi în clasa a VII-a, una de excelenţă, la Colegiul „Jean Monnet" din Ploieşti. Nota 10 predomină în catalog, sunt olimpici şi dau „clasă" prin modestie şi bun-simţ elevilor de la oraş.

Adriana Halichias, Larisa Rujoiu, Ana Maria Şerban, Cristina Necula şi Ionuţ Corbu provin din familii fără posibilităţi materiale. Învăţătorii le-au observat talentul şi dăruirea pentru şcoală şi i-au ajutat, la sfârşitul claselor primare, să-şi întocmească dosarele pentru a putea beneficia de bursele de studiu la oraş. Iniţial, în 2009, la nivelul judeţului, s-au înscris 25 de elevi de clasa a IV-a, din mediul rural şi cu o situaţie materială precară.  Dintre aceştia, însă, doar ei cinci au fost aleşi pentru clasa de excelenţă de la „Jean Monnet", în urma unei selecţii riguroase a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Prahova. Copiii au reuşit atunci să obţină un punctaj maxim la testele de cultură generală, Matematică şi de Limba română.

Fetele bursiere sunt colege de cameră, la cămin

VEDEŢI AICI MAI MULTE POZE DIN CAMERA DE CĂMIN UNDE LOCUIESC BURSIERII

Elevii de la ţară au planuri mari de viitor

Adriana Halichias, are 13 ani şi este din satul prahovean Dumbrava. Mama ei este casnică, iar tatăl lucrează ca inspector de daune la o societate de asigurări.

„Doamna învăţătoare m-a ajutat mult să pot ajunge la oraş. Era ceva deosebit pentru mine. Părinţii au fost cei care m-au îndrumat. Nu a fost uşor când am venit să studiez la Colegiul Jean Monnet. Eram mică, abia trecusem în clasa a cincea, şi simţeam dorul de casă, de părinţi şi de prieteni. M-am acomodat însă foarte bine cu ceilalţi patru bursieri, colegi de clasă, iar acum suntem prieteni. Învăţăm împreună şi avem planuri mari de viitor. Locuim toţi la căminul liceului", spune Adriana Halichias. Fata este olimpică la Fizică şi Biologie şi visează să devină un medic de succes. De când a venit la şcoala de la oraş, Adriana a obţinut numai premiul I.

O elevă exemplară este şi Ana Maria Şerban, şi ea venită tot din localitatea rurală Dumbrava. Fata povesteşte că din grupul celor cinci premianţi veniţi să înveţe la oraş a fost singura care a plâns când s-a mutat la internatul Colegiului "Jean Monnet". „Au am venit de acasă cu păpuşile şi cu DEX-ul. Sunt singură la părinţi şi îmi era dor de ei. Acum sunt foarte bine. Îmi place mult să învăţ şi vreau să ajung avocată. Ăsta este ţelul meu în viaţă", susţine Ana Maria.

Planuri mari de viitor au şi Larisa Rujoiu şi Cristina Necula. Fetele vor să studieze în Spania, după absolvirea cursurilor liceale. „Limba spaniolă este pasiunea mea şi de aceea vreau să învăţ la o universitate din străinătate. Mama mea este casnică, iar tatăl este mecanic auto. Ştiu că ei nu au posibilitatea să mă trimită la pregătiri în particular. Aşa că tot ceea ce face este să învăţ şi astfel să-mi asigur viitorul" explică Larisa Rujoiu, din comuna Bertea.

Pasiunea comună a celor patru fete, colege de cameră, în căminul Internatului de la „Jean Monnet", este lucru manual. În timpul lor liber, elevele împletesc brăţări din aţe colorate. Delicatele accesorii sunt puse apoi în vânzare, în şcoală. Cu bănuţii strânşi, premiantele vor să-şi cumpere rochii pentru bachetul de sfârşit de gimnaziu, care va avea loc anul viitor.

Profesorii le sunt mamă şi tată

Cei cinci elevi veniţi de la ţară să facă performanţă la oraş sunt atent supravegheaţi de către dirigintă şi de pedagoga internatului. „Le sunt mamă, cât se află la cămin. Când au o problemă vin fuga la mine. Sunt nişte copiii extraordinari, modeşti şi cuminiţi. Îmi sunt tare dragi" a spus Tatiana Vasile, pedagog la Internatul Colegiului „Jean Monnet". Numai cuvinte de laudă şi aprecieri la adresa bursierilor din mediul rural are şi diriginta lor, Manuela Rotaru.

Numai cuvinte de laudă şi aprecieri la adresa bursierilor din mediul rural are şi diriginta lor, profesoara Manuela Rotaru. „Ţin tare mult la ei. Îi am la clasă din primul an de gimnaziu şi vreau să spcă erau foarte diferiţi de elevii de la oraş. Trei dintre ei au media generală 10. Au foarte mult bun simţ, sunt foarte perseverenţi şi activi. Îi admir şi promit să le fiu aproape şi anii următori", a conchis Manuela Rotaru.

Programul de burse pentru elevii din mediul rural s-a desfăşurat şi anul acesta în Prahova. Ultima selecţie a avut loc în luna iulie. Din cele 25 de burse oferite prin programul naţional, doar trei au fost acordate unor elevi de la ţară. Şi asta pentru că nu au fost candidaţi „Avem de-a face cu oameni din ce în ce mai săraci şi nu-şi mai pot ţine copiii la oraş. Bursa este de 330 de lei, bani din care se acoperă plata căminului şi cantina. Părinţii nu se mai pot descurca, sunt şomeri mulţi dintre ei şi prefer să-i ţină aproape de casă" a declarat Gheorghe Borovină, şeful Inspectoratului Judeţean Şcolar Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite