Centru Şcolar Special nou pentru copiii din Prahova, cu fonduri de la CJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii pentru un nou sediu care să adăpostească Centrul Şcolar Special vor fi prevăzuţi în bugetul pe 2013 al Consiliului Judeţean Prahova. 123 de copii cu nevoi speciale vor beneficia de clădire.

Necesitatea unui nou sediu vine din faptul că actualul imobil în care învaţă copiii cu nevoi speciale, din Ploieşti, este amplasat pe un teren în care pânza freatică este aproape de suprafaţă.

Mucegaiul din subsol face imobilul aproape imposibil de folosit, cu consecinţe pentru sănătatea copiilor.

Noua clădire va fi construită pe un teren aparţinând CJ şi va oferi cele mai moderne condiţii pentru desfăşurarea activităţilor educative şi a celor de terapie destinate elevilor instituţiei de învăţământ, potrivit unei informări de presă a Consiliului Judeţean Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite