Cei șapte deținuți din Ploiești care s-au bătut până la sânge s-au întors în carceră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru bărbaţi judecaţi pentru omor şi alţi trei privaţi de libertate pentru tâlhărie, toţi cu vârste între 27 şi 35 de ani, s-au luat la bătaie, ieri, în curtea interioară a Penintenciarului Ploieşti.

Cei şapte, colegi de celulă, şi-au împărţit pumni şi picioare până le-a dat sângele, şi au fost cu greu despărţiti de gardieni. Pentru că aveau răni serioase la nivelul capului, gâtului şi picioarelor a fost necesară intervenţia echipajelor de la Serviciul de Ambulanţă, care i-au dus pe toţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Ploieşti. „Nu au venit în stare gravă, dar i-am supus mai multor analize pentru a vedea care este starea lor de sănătate. I-am dus la radiografii şi la tomograf, unul dintre ei prezentând leziuni la nivelul capului",a precizat dr. Dumitru Ionaşcu, medic la UPU Ploieşti.

CITIȚI AICI ȘI PUNCTUL DE VEDERE AL PENITENCIARULUI

După ce au primit îngrijiri medicale, deținuții s-au întors la Penitenciarul Ploiești. „Pe fondul unor discuţii contradictorii, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane private de libertate. Incidentul a avut loc în momentul în care s-a procedat la deschiderea uşilor de la camerele de deţinere, dat fiind că Penitenciarul Ploieşti are persoane private de libertate încadrate în regim semideschis. Toţi cei şapte vor ajunge în faţa Comisiei de Disciplină, care în funcţie de gravitatea faptelor lor, poate decide măsura schimbării regimului de detenţie în regim închis, adică nu mai pot ieşi să desfăşoare diverse activităţi, la sala de lectură sau în curtea unităţii", a declarat Cristina Comnea, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului Ploieşti.În prezent, bătăuşii se află la infirmeria închisorii, sub supraveghere.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite