Camerele de supraveghere din școlile ploieștene, funcționale pe sărite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginile sunt monitorizate şi stocate la Poliţia Locală timp de o lună. Foto arhivă Adevărul Ploiești
Imaginile sunt monitorizate şi stocate la Poliţia Locală timp de o lună. Foto arhivă Adevărul Ploiești

Doar jumătate dintre camerele de supraveghere din școli, urmărite pe monitoare la Poliția Locală Ploiești, sunt funcționale.  Sistemul „Big Brother" are probleme mari, iar școala stă să înceapă.

Teoretic, 254 de camere video captează și transmit la dispeceratul Poliției Locale Ploiești imagini din școlile ploieștene. Cu puțin timp înainte de începerea noului an școlar, o evaluare realizată de conducerea instituției arată că doar 133 de camere sunt în funcțiune, iar alte 84 sunt într-un perpetuum stand-by, în așteptarea conectării. Alte 37 sunt pe linie moartă.

Sistemul „Big Brother" a fost implementat în 2009, când Primăria a cumpărat  camere video pentru cele peste 90 de şcoli şi grădiniţe din Ploieşti. În primul an, 70% dintre camere nu erau conectate la sistem, abia jumătate din ele fiind puse în funcţiune în 2010.

Investiția, cu tot cu personalul care urmărește în permanență sistemul și dispeceratul de la Poliția Locală, a fost de 400.000 de lei.

Între timp, și elevii au contribuit la rateurile sitemului. Ca să scape de „ochii" camerelor, unii elevi, în special de la şcolile din zone limitrofe ale Ploieştiului, au distrus o parte din camerele instalate în unităţile de învăţământ. Altele au fost defectate de neatenţia muncitorilor care au executat lucrări de reparaţii în aceste instituţii.  

Din păcate, problemele pe care le „Big Brother" în Ploiești nu pot fi compensate nici măcar cu paznici, în lipsa unor scheme de personal complete. Acolo unde există, aceștia sunt plătiți din fondul școlii, bani adunați de la părinți.

Precedente periculoase

Ideea este că imaginile din școli, captate inclusiv în timpul vacanțelor, ar trebui monitorizate de Poliţia Locală, stocate 30 de zile, iar în cazul unor incidente, raportate imediat la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

În 2010, două fete din şcoala „Nicolae Simache" s-au bătut pentru un penar, iar un copil a fost agresat lângă curtea şcolii de alţi doi adolescenţi, chemaţi de o colegă a victimei. În acelaşi an, în decurs de o săptămână, doi liceeni de la Grupul Şcolar „Sfântul Apostol Andrei" din Ploieşti au ajuns la spital, după ce au fost „pedepsiţi" de colegi de-ai lor şi de persoane străine, care au pătruns nestingherite în incinta şcolilor şi care au folosit sprayuri lacrimogene.

Bătăuşii au fost înregistraţi de camerele web din şcoli. În cazul ultimului exemplu, pe fir au intrat şi poliţiştii, care le-au întocmit tinerilor dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite