CSU Asesoft Ploieşti trage marţi semnalul de reunire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui comunicat al clubului, CSU Asesoft a fost cea mai tăcută echipă din Divizia A în această vară, dar rămâne cea mai „gălăgioasă" în ceea ce priveşte performanţele din ultimii şapte ani.

Lotul aflat sub comanda lui Vladimir Arnautovic şi Sorin Hartman se va reuni pe data de 10 august, la ora 19:30, la Sala Sporturilor Olimpia. Momentan, cei doi tehnicieni, alături de Cornel Alecu, responsabil cu cei mai mici dintre juniorii selecţionaţi după try-out-ul organizat de CSU, sunt la stagiul pentru antrenori de la Timişoara. Din Banat, ei nu se vor întoarce doar cu vizele la zi ci şi cu preparatorul fizic sârb, Ronald Anzur, cel care-i va munci din nou serios pe sportivii lui Arnautovic.

Cătălin Burlacu, Levente Szijarto şi Adrian Tudor (fost Blidaru) vor forma trio-ul de bază al românilor. Experimentaţi şi dornici de noi performanţe, cei trei au semnat prelungirea înţelegerilor cu CSU Asesoft. Lor li se adaugă Vlad Dogaru şi Marian Arărău, doi jucători pe care Arnautovic vrea să se bazeze în sezonul 2010-2011. Ar mai rămâne două locuri pentru jucători români, acestea urmând să fie ocupate tot de tineri.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite