Bursă în ploaie şi cu pază la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii au stat la coadă pentru a intra la bursă
Oamenii au stat la coadă pentru a intra la bursă

Sute de prahoveni şi-au căutat astăzi un loc de muncă la bursa organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova. Intrarea în sediul Casei Sindicatelor din Ploieşti s-a făcut printr-un cordon de jandarmi, iar accesul s-a făcut în grupuri, timp în care şomerii rămaşi afară au fost muraţi de rafalele de ploaie.

Aproximativ 250 de locuri au fost puse la bătaie de angajatori la bursa locurilor de muncă, majoritatea pentru muncitori calificaţi. Strungari, depanatori, croitorese, tâmplari, barmani au fost printre cele mai căutate meserii, dar oferte au fost şi pentru ingineri, economişti sau inspectori de muncă. Majoritatea şomerilor veniţi în căutarea unui loc de muncă erau prahoveni rămaşi fără serviciu la 45-50 de ani, speriaţi de faptul că nu îi mai angajează nimeni, ori tineri cărora li se cere, în mod invariabil, experienţă.

„Grupul nostru ţintă sunt şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Aproximativ 14 firme au răspuns invitaţiei noastre de a participa la acţiune şi sperăm să se angajeze cât mai mulţi şomeri prahoveni. Este un proiect cofinanţat de Fondul Social European", ne-a spus câteva detalii Maria Ciobanu, responsabilul de proiect.

Liliana Gheorghe

„Am fost şi fochist, şi tâmplar, am experienţă şi ca vânzător. Sper să-mi găsesc ceva, sunt câteva posturi pentru meseriile pe care le ştiu eu. Sunt şomeră, ultimul post a fost în comerţ, dar afacerea patronului nu a mers. Nu aş vrea ca Sărbătorile să mă prindă fără un loc de muncă"

image

Victor Alexandru

„Am lucrat toată viaţa la strungărie, am făcut 52 de ani şi nimeni nu vrea să mă angajeze. Sunt depăşit. Am găsit şi aici un post, dar o condiţie este limita de vârstă, maximum 35 de ani. Ar trebui să coboare limita de pensionare la 50 de ani, dacă tot nu poţi să te mai angajezi de la această vârstă"

image

Daniel Curcă

„Sunt şomer de peste două luni, după ce am lucrat patru ani în producţie. Pentru unii angajatori sunt considerat prea tânăr, am 25 de ani, şi nu am experienţă. Sper să-mi găsesc ceva până când mi se termină indemnizaţia de şomaj, dar nu cred ca azi pentru că doar un post este în domeniul pe care îl caut eu"

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite