Bilanţul viscolului în Prahova: două DN-uri blocate, 50 de localităţi fără curent şi 19 şcoli închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei zile de la viscolul care a paralizat judeţul, autorităţile prahovene au reuşit readucă lucrurile la normalitate. În punctul maxim al furtunii, 50 de localităţi au fost lăsate fără curent, mai multe drumuri judeţene şi naţionale blocate, iar 19 şcoli şi 4 grădiniţe închise

Îmbunătăţirea vremii a readus lucrurile la normal în Prahova, după ce, de miercuri până joi, zăpada şi viscolul au creat haos pe şoselele din judeţ. DN 1 fost blocat mai multe ore în judeţul Ilfov, ceea ce a însemnat că legătura Ploieştiului cu Bucureştiul a fost ruptă întreaga noapte de miercuri spre joi. De asemenea, pe varianta prin Buftea s-a circulat foarte greu. Mari probleme au fost şi pe DN1D, Albeşti - Ciorani - Urziceni, unde circulaţia a fost reluată vineri seară. Alte două drumuri judeţene au fost închise, 100C (Fulga - Baba-Ana) şi 102D (Fulga - Sălciile), din cauza nămeţilor viscoliţi.

50 de jandarmi din Prahova au intervenit, joi, pe DN1D pentru îndepărtarea zăpezii. Ei au scos mai multe maşini din zăpadă în zona localităţii Jilavele.

image

Click pe imagini pentru a vedea FOTOGALERIA

Miercuri seară, 50 de localităţi din Prahova nu mai aveau alimentare cu energie electrică. Până joi la prânz, echipele Electrica au remediat cea mai mare parte a avariilor, aşa că, la ora 12.00, doar patru localităţi mai aveau probleme. Intervenţiile s-au făcut cu dificultate din cauza drumurilor înzăpezite.

19 şcoli şi 4 grădiniţe au fost închise din cauza condiţiilor meteo şi a avariilor Electrica. decizia a fost luată joi de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

image

VEDEȚI AICI MAI MULTE IMAGINI CU PLOIEȘTIUL ACOPERIT DE ZĂPADĂ

În Ploieşti, operatorul de salubritate a intervenit cu câteva sute de tone de amestec antiderapant, aşa că pe şosele s-a putut circula în condiţii de iarnă, însă fără incidente majore. În schimb, pentru că nu au curăţat gheaţa de pe trotuarele din faţa porţilor, aşa cum sunt obligaţi printr-un HCL mai vechi, 21 de ploieşteni au fost amendaţi de Poliţia Locală.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite