Bărbat găsit mort, pe stradă, în condiţii suspecte, în Prahova
0
În această dimineaţă, pe o stradă din oraşul Băicoi, a fost găsit un bărbat decedat, în vârstă de aproximativ 55-60 de ani, care prezenta urmele unui traumatism cranian.
Bărbatul a fost identificat, fiind vorba despre Constantin Petre, în vârstă de 57 ani, domiciliat în comuna Vărbilău.
Pentru a putea fi stabilită cu exactitate cauza decesului, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Există posbilitatea ca decesul să fi survenit ca urmare a unei lovituri, astfel că cercetările sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:























































