Atribuții sporite, rutiere și de control, pentru polițiștii locali din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniformele agenților rutieri de la cele două instituții sunt foarte asemănătoare. Arhivă Adevărul Ploiești
Uniformele agenților rutieri de la cele două instituții sunt foarte asemănătoare. Arhivă Adevărul Ploiești

Reprezentanții Poliției Locale Ploiești și cei ai Poliției Municipale au semnat un protocol de colaborare, prin care se dorește organizarea de acțiuni comune de către cele două instituții, dar și o creștere de atribuții pentru polițiștii locali.

Protocolul stipulează ca cei 14 politiști locali care fac parte din Biroul Rutier să se alăture patrulelor de politiști rutieri din cadrul IPJ Prahova, iar agenţii Poliţiei Locale să poată da sancțiuni, exprimate în puncte de amendă, pentru parcări și staţionări neregulamentare sau pentru intrarea pe interzis. Aceștia pot interveni și pentru dirijarea traficului în orele de vârf.

Poliţia Locală Rutieră din Ploieşti nu are statut juridic

Sporirea de atribuții au ca efect și scoaterea la concurs, în maximum două luni, a celor 18 posturi vacante dintre cele 240 din organigrama Poliției Local.

Salariile vor fi, însă, unele de bugetari, în comparație cu cele ale polițiștilor. Salariul lunar net al unui agent rutier este cuprins între 1.500 de lei şi 2.500 de lei, faţă de cei 800 de lei primiţi de angajaţii Poliţiei Locale. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite