Arta şi cultura mexicană, la Ploieşti. Obiectele de artizanat se găsesc la Muzeul de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizitatorii pot admira podoabe şi numeroase costume ţărăneşti lucrate cu multă migală
Vizitatorii pot admira podoabe şi numeroase costume ţărăneşti lucrate cu multă migală

Timp de două luni, prahovenii pot admira creaţii de artă populară specifice poporului mexican şi învăţa din cultura acestui popor.

Diversitatea culturii milenare a Mexicului este exprimată, în aceste zile, printr-un ansamblu de obiecte de artă populară specifice populaţiei indigene din acele locuri prezent într-o inedită expoziţie care are loc la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, din Ploieşti.

image

Obiectele prezentate publicului reflectă talentul creator al celor care le-au lucrat, prin felul în care au modelat ceramica sau prin prelucrarea fină a cuprului şi oţelului. Vizitatorii pot admira podoabe, ţesături viu colorate, statuete de ceramică şi de lemn, statuete de tot felul, picturi pe hârtie, precum şi numeroase costume ţărăneşti lucrate de multă migală. Sociologii consideră că aproximativ cinci milioane de mexicani lucrează parţial sau total pentru crearea unor astfel de obiecte, iar o mare parte din veniturile lor provin din vânzarea producţiei artizanale. Expoziţia intitulată „Mexic - Oameni şi locuri. Tradiţii şi obiceiuri" va rămâne deschisă până pe 7 ianuarie 2011.

Preţul unui bilet este de opt lei. La grupurile organizate de copii, elevi, studenţi, militari, pensionari, eroi ai revoluţiei se percepe o reducere de 75%. Programul de vizitare al expoziţiei este de marţi până duminică, între orele 9.00 - 17.00. Taxa de ghidaj, la solicitarea vizitatorilor individual, este de 5 lei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite