Andreea Niculescu creează bijuterii cu suflet, pentru ploieșteni

Aşa cum foloseşte fiecare cuvânt cu atenţie şi multă grijă pentru semnificaţii, aşa şi bijuteriile create de Andreea Niculescu sunt lucrate până la perfecţiunea detaliilor.

Până la bijuterii, pasiunile Andreei au fost jurnalismul, graphic-designul şi lectura. O mică "comoară", citită şi răs-citită, şi despre care îi place să spună că va fi cel mai valoros lucru pe care îl va lăsa în urma sa, o aşteaptă mereu, pe rafturile bibliotecii personale, pentru a-i da puterea în a-şi continua căutările şi a o face să viseze.

Dintr-o joacă, mai exact un dar primit de la o colaboratoare care a provocat-o să-şi construiască singură, dintr-o grămăjoară de mărgele, un colier, s-a născut ceea ce, acum, a devenit pasiunea de zi cu zi. "Întotdeauna mi-a plăcut să migălesc şi satisfacţia de a face singur un lucru, de a-l vedea crescând din mâinile tale. Îţi dă curajul, până la urmă, de a încerca să transpui, să aduci în lumea asta palpabilă ceea ce simţi. De altfel, orice bijuterie pe care o lucrez păstrează în ea o trăire din momentul în care am lucrat-o, un sentiment, o idee", este crezul Andreei Niculescu.

Firea artistică a avut-o mereu în sânge, şi nici nu se putea altfel, pentru că ambii părinţi au fost pasionaţi, tatăl de fotografie şi creaţie de bijuterii şi mama de obiecte vestimentare. "Şi ceea ce făceam înainte, jurnalism şi design presupune creaţie, doar că, acum, am găsit o altă modalitate de expresie. Când am început, bijuteriile mele erau foarte clasice, serioase, în culori închise. Deşi nimeni nu ar crede la prima vedere, sunt destul de conservatoare. Admir deopotrivă o bijuterie simplă, cu o eleganţă aparte, dar şi piesele complexe, care devin, la un moment dat, mai mult decât accesorii obişnuite, prind „grai".  N-aş spune că sunt o fire introvertită, ci mai degrabă însingurată", povesteşte artista.

Întâlniri providenţiale

Treptat, a descoperit galbenul, verdele şi bucuria de a lucra cu nuanţe şi culori. "La noi, mărgele înseamnă cam întotdeauna „zorzoane", gablonţuri şi metale ieftine. Dar, spre bucuria mea, am descoperit foarte mulţi oameni care îmi apreciază creaţiile, faptul că sunt unicat, că sunt realizate din lut pictat sau sunt o broderie complicată realizată din mărgele de numai câţiva milimetri. Pentru mine, „handmade-ul" este satisfacţia de a vedea că din nimic iese ceva viu", povesteşte Andreea Niculescu.

Şi poate că lucrurile nu ar fi luat o turnură atât de serioasă, în urmă cu aproximativ doi ani, dacă nu l-ar fi cunoscut pe actualul prieten, Marian Căpraru, mai cunoscut prahovenilor sub numele de Manuro. A pictat în ulei şi a sculptat sute de opere, a zugrăvit biserici, realizează bijuterii delicate în os şi este cel mai cunoscut gravor de metale preţioase şi arme de vânătoare din judeţ. "Este un artist complet, iar fiecare apreciere venită din partea lui a fost un imbold", spune Andreea Niculescu.

O altă întâlnire providenţială a fost cu teologia şi cu părintele Constatin St. Dogaru, datorită căruia a cunoscut, pentru prima oară, omul Constantin Noica şi opera lui. "Am aflat un alt mod de a privi viaţa, o cu totul altă viziune în care părintele m-a crescut spiritual. Mărturisesc că am avut un parcurs providenţial, pentru că am întâlnit sau am lucrat cu oameni excepţionali. În Ploieşti sunt mulţi, însă trebuie să le arătăm apreciere şi recunoştinţă, pentru că, poate inconştient, datorită lor începem să devenim din indivizi, oameni.  Cred cu tărie că este foarte important pentru tineri să aibă modele, nu idoli!", crede artista.

Ce-i place

Îi place să meargă desculţă prin iarbă, să-şi cumpere cărţi, lucru pe care îl face de la 14 ani, când îşi cheltuia banii de buzunar pe volumele dorite. De asemenea, îi face mare plăcere să descopere persoane care îi poartă bijuteriile.

Ce nu-i place

Nu-i plac superficialitatea, lucrurile făcute de mântuială şi „băşcălia", atribute despre care a constatat, cu mâhnire, că sunt deseori caracteristice românilor. "Când ştii ce vrei, ar trebui să te ţii de acel lucru", crede Andreea.

Ce carte te-a marcat?

A.N.: "Lupul de stepă" al lui Herman Hesse. A fost o revelaţie şi aşa am ajuns, ulterior, la teologie, şi am început să reflectez la ceea ce caut eu aici, de fapt, în această lume. A urmat apoi "Mathesis sau bucuriile simple" a lui Noica, Rilke, cu elegiile lui, şi "Constantin Noica în amintirile şi mărturisile unui preot ortodox" a părintelui Constantin St. Dogaru.

Se poate trăi din artă?

A.N: Nu la noi, din păcate. Îmi dau seama şi din faptul că, la multe din târgurile unde merg, dar mai ales în Bucureşti, străinii sunt cei care îmi apreciază creaţiile. Îmi iubesc însă ţara şi nu mi-am pus niciodată problema să plec de aici - poate părea desuet, e însă un simţământ cât se poate de real.

Profil

Născută. 21 decembrie 1986, Ploieşti

Familie. Necăsătorită

Studii. Facultatea de filosofie

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: