Alina Ştefan: „Mi-aş dori să fac PR pentru preşedintele Rusiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prahoveanca s-a îndrăgostit de Sibiu în 1997, atunci când avea să vină pentru prima dată să vadă oraşul de pe Cibin la Olimpiada de Arte şi Meşteşuguri ce se ţine şi astăzi la Muzeul Astra. A urmat aici facultatea de Ştiinţe Poliţice, iar în urmă cu trei ani avea să fie mâna dreaptă a primarului de Mediaş.



Alina lucrează de trei ani la biroul de presă al primăriei municipiului Mediaş. Susţine că a crezut întotdeauna că Mediaşul este cel care a ales-o pe ea, având în vedere că nu e sibiancă. Prima dată a venit la noi în judeţ în 1997, la la Olimpiada de Arte şi Meşteşuguri ce se ţine şi astăzi la Muzeul Astra. De atunci nu a ratat nicio ediţie şi spune că e o tradiţie să paticipe la acest eveniment. „Astfel m-am îndrăgostit de Sibiu şi l-am considerat întotdeauna o a doua casă. Când a venit timpul să ajung la facultatea mi-am dorit foarte mult să urmez facultatea de ştiinţe politice şi am ales Sibiul având în vedre relaţia pe care mi-am creat-o cu acest oraş de-a lungul timpului“, mărturiseşte Alina Ştefan.

Între timp, după ce a treminat facultatea s-a apucat de Master în Strategii de managemet şi marketing la Facultatea de Economie, iar acum este cursantă în anul III la Drept, la Facultatea Simion Bărnuţiu din Sibiu. „Chiar dacă anii de facultate au fost foarte frumoşi, m-am gândit să mă întorc acasă în Prahova pentru că este destul de greu să stai atât de departe de familie şi prietenii din copilărie. Soţul meu a avut un rol important în decizia de a rămâne în Sibiu, chiar dacă şi el este din Prahova.“, spune Alina. S-au căsătorit şi s-au stabilit lşa Sibiu. Face naveta însă, în fiecare zi la Mediaş.


Iubeşte oraşul în care lucrează
Extrem de ambiţioasă, imediat după ce a terminat, ca şefă de promoţie facultatea de Ştiinţe Poliţice, Alina a fost cooptată în echipa fostului primar al Mediaşului, Daniel Thellmann. „Profesorii m-am remarcat şi astfel am ajuns la Mediaş. Daniel Thellman îşi forma pe atunci echipa iar profesorul meu Helge Fleischer m-a recomandat fostului primar. Daniel Thellmann este persoana care mi-a influenţat viata din momentul în care am ajuns la Mediaş. Un om deosebit de la care am avut foarte multe învăţat“, spune Alina Ştefan.


Ajunsă la Medias, Alina s-a ocupat mai întâi de întâlnirile cu cetăţenii. „Am înţeles care sunt probleme medieşenilor şi, mai ales, am fost aproape pe fiecare stradă din municipiu şi am aflat toate problemele cu care se confruntă oamenii.“, adaugă PR-ista.  E confvinsă că acele clipe o ajută foarte mult şi acum. „Nu poţi să te ocupi de PR venind dintr-un alt loc, fără să cunoşti fiecare detaliu, pentru că fiecare spaţiu are caratcteristice sale. Cred că acum îmi este mai uşor să mă ocup de PR.“, mai spune purtătoarea de cuvânt a primarului Mediaşului. Deşi la prima vedere poate nu pare, Alina ne convinge că facultatea pe care a urmat-o a re multe în comun cu munca pe care o desfăşoară. „ Cred că Ştiinţele politice şi relaţii publice în jobul meu se îmbină perfect“, adaugă Alina.


Pentru cei care o cunosc este bine cunoscut faptul că face totul din pasiune. „Ma bucur că lucrez acum şi pentru primarul Teodor Neamţu. Chiar dacă poate s-ar crede că primarul este o persoana autoritară având în vedere că a lucrat în armată 25 de ani, colaborăm extrem de bine şi ne consultăm întotdeauna.“, mai spune purtătoarea de cuvânt.

Profil
Data Naşterii: 19.08.1984, Câmpina, Prahova,
Studii: Facultatea de Ştiinte Politice la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu,
Familie: căsătorită


Ce îi place

Putinul timp liber pe care il am imi place sa il petrec alaturi de familie, iar acest lucru pentru mine inseamna calatorii dese in Prahova. Iubesc calatoriile, lectura si sportul.

Ce nu îi place
Deşi pentru unii PR-ul este sinonim cu minciuna, Alinei tocmai acest lucru detestă. Urăşte din tot sufletul minciuna şi spune că niciodată nu aapelat la ea în vederea apărării imaginii instituţiei pe care o reprezintă. Nu îi place nici prostia şi nici şmecherii din trafic.

Întrebări şi răspunsuri


Unde crezi că poate un PR să îşi desfăşoare mai bine munca, în administraţie sau în mediul privat?

Nu pot sa compara cele doua medii pentru ca am lucra doar in administratie. Pentru un tanar absolvent administratia reprezinta o sansa de a se forma, dar probabil daca vrei un salariu motivant si o promovare rapida atunci mediul privat este o alegere mai potrivita.

Pentru cine ţi-ai dori să lucrezi?

Cred că ar fi foarte interesat să faci PR pentru preşedintele Rusiei. Ca în orice ţară fost comunistă, dar mai ales în Rusia, nu există o democraţie participativă la nivel ridicat, cum se observă în ţările vest-europene. Ar fi o adevărată provocare.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite