Ploieşti: Aglomeraţie la reumatologie, din cauza frigului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Schuller nu face faţă, în această perioadă numărului foarte mare de internări  

Secţia de reumatologie a unităţii medicale are doar 40 de paturi, însă, peste 50 de pacineţi se adresează zilnic cu probleme.

Principala probleme ale bolnavilor care vin la Schuller ţin de vremea rece şi umedă, care favorizează apariţia unor simptome ale bolilor lor, dar şi apariţia unor complicaţii pe foncul asocierii acestora cu alte afecţiuni de sezon.

Medicii sunt de părere că în perioada imediat următoare numărul bolnavilor de reumatism care vor cere ajutor specializat va fi şi mai mare, astfel, în saloane, pacienţii vor fi nevoiţi să împartă paturile.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite